Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu luni şi va solicita clarificări privind situaţia unui cetăţean român căruia i-a fost refuzată cazarea într-un hotel din cauza naţionalităţii române, informează un comunicat de presă al instituţiei.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi se va adresa Ombudsmanului Parlamentar din Finlanda în vederea obţinerii de clarificări asupra situaţiei unui cetăţean român căruia i-a fost refuzată cazarea într-un hotel din cauza naţionalităţii române.
Sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului vizează posibila încălcare a dispoziţiilor Protocolului Adiţional nr. 12 din 4 noiembrie 2000 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a art. 26 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi a art. 16 şi art 17 din Constituţia României privind egalitatea în drepturi şi cetăţenii români în străinătate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News