Povestea Rompetrol intră într-o altă etapă. Conducerea actuală a companiei a anunţat că intenţionează să dea statul în judecată la Tribunalul Internaţional de la Washington, dacă problemele cu autorităţile noastre nu se vor rezolva amiabil în următoarele 3-6 luni.
Azamat Zhangulov, vicepreședintele KazMunayGas International, a spus că este posibil să intrăm în procedura de arbitraj.
"Am spus mereu că suntem pe cale să punem în aplicare memorandumul. Însă cererea noastră a fost ca acest lucru să se întâmple cât mai rapid şi mai eficient.
Faptul că Ministerul Energiei a vrut să fie transparent şi a anunţat că a ales SAPE să negocieze cu noi cred că este un semnal bun. Opinia mea este că statul ar trebui să facă mai multe lucruri, nu doar în raport cu firma noastră. Ar fi mult mai bine dacă lucrurile s-ar întâmpla mai eficient, la timp, nu după doi ani şi jumatate de la aprobarea unei Hotărâri de Guvern, deoarece în fiecare zi pierdem oportunitatea de a crea valoare.
Nu cred că se va împotrivi nimeni dacă mâine vom declara că demarăm o serie de investiţii, pentru crearea de locuri de muncă, pentru ca furnizorii să crească alături de noi. Poate unii dintre ei vor veni la ziarul dumneavoastră să vă arate că le creşte business-ul în ansamblu, în ţară, şi acesta este unul dintre lucrurile pe care am fi fericiţi să le anunţăm.
Nu suntem însă fericiţi să anunţăm că este posibil să intrăm în procedura de arbitraj. Nu asta ne-am dorit atunci când am investit în România. Procedura de arbitraj vizează tratamentul discriminatoriu şi abordările abuzive suportate de filiale ale grupului KazMunayGas, situaţii care pot şi trebuie să fie corectate pentru siguranţa investiţiilor noastre viitoare şi ale partenerilor de dezvoltare în România", a spus Azamat Zhangulov, vicepreședintele KazMunayGas International.
[citeste si]
"Memorandumul a fost conceput în aşa fel încât, dacă părţile nu îl pun în aplicare, vor pierde potenţialele oportunităţi şi beneficii directe şi indirecte. Acestea există atât pentru statul român, dar şi pentru noi ca partener în acest acord. Înţelegerea semnată în 2013 include tranzacţii echitabile între stat şi compania noastră, desfăşurate în condiţii obiective", a mai zis Azamat Zhangulov într-un interviu acordat pentru Bursa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu