Luni, 6 ianuarie, este Boboteaza.
Azi vor fi chiar și 10 grade în România, așadar nu putem vorbi despre „gerul Bobotezei”. În București maxima va fi de 6 grade.
Istoricii și lingviștii oferă explicații interesante despre expresia „gerul Bobotezei”. Aceasta face referire, de fapt, la o perioadă specifică din ianuarie, mai exact a doua jumătate a lunii. Expresia provine din vremea în care România folosea calendarul pe stil vechi, cunoscut și ca calendarul iulian, care este decalat cu 13 zile față de calendarul gregorian, oficial adoptat astăzi.
Biserica Ortodoxă Română a făcut trecerea la noul calendar pe 1 octombrie 1924. Până atunci, Boboteaza se sărbătorea pe 19 ianuarie, în loc de 6 ianuarie, cum este în prezent. Acest decalaj explică de ce perioada considerată tradițional cea mai rece, „gerul Bobotezei”, era mai aproape de sfârșitul lunii ianuarie, când probabilitatea de ger intens este mai ridicată.
Expresia are și o dimensiune simbolică: tradiția ca oamenii să sară în apă pentru a recupera crucea în timpul slujbei de Bobotează accentua senzația de frig extrem, contribuind la consolidarea acestui termen în conștiința populară.
Sărbătoarea Botezului Domnului - Boboteaza este prăznuită de Biserică în 6 ianuarie
Iisus Hristos, după întoarcerea Sfintei Familii din Egipt, a crescut în Galileea, în cetatea Sa Nazaret. A rămas acolo, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, dând ascultare Legii, care spunea ca niciun bărbat să nu predice ori prorocească mai înainte de a fi împlinit 30 de ani.
„Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui". (Cuvânt la Botezul Domnului - Vieţile Sfinţilor)
În Nazaret, El vieţuia "cu Preacurata Sa Maică şi cu Iosif, părutul Său tată, care era lucrător de lemn şi cu care lucra împreună. După moartea lui Iosif, singur Domnul făcea acel lucru de mână, câştigând prin osteneală, hrana pentru El şi pentru prea iubita Sa maică, ca să ne înveţe pe noi a nu ne lenevi şi nici a mânca pâinea în zadar". (Vieţile Sfinţilor)
La împlinirea vârstei de treizeci de ani şi după cuvântul lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Sfântul Proroc Ioan în pustie, pentru a-L boteza cu apă, Iisus a venit din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan.
Sfântul Proroc Ioan a avut semn încredinţat de Dumnezeu, după care putea să cunoască pe Mesia, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: "Eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt". (Ioan, 1, 33)
Deci, ascultând Sfântul Ioan cuvântul lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor.
La acest fel de botez săvârşit în Iordan de Ioan Botezătorul, veneau mulţimile din Iudeea şi Ierusalim şi se botezau mărturisindu-şi păcatele.
Hristos a venit la Iordan după ce Sfântul Ioan spusese despre El, zicând: "Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei". (Ioan 1, 26-27)
Botezătorul, care nu ştia cine este Hristosul, Îl descoperă acum şi Îl mărturiseşte: "Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu". (Ioan 1; 33, 34)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci