Peste 130 de milioane de euro a plătit statul marilor consumatori de energie, prin ministerul Energiei, în contextul creșterii prețurilor la energie.
”Peste 130 milioane de euro plățiți de ministerul Energiei marilor consumatori de energie! Vom trece iarna cu bine. Schema de ajutor de stat pentru energointensivi a fost finalizată, iar marii angajatori au primit bani pentru a-și putea susține activitatea. Așa cum am mai spus prin acest ajutor financiar susținem 15 ramuri din industria României. Vorbim despre producători care au angajați direct și pe orizontala economiei de peste 100.000 de angajați. Totodată, prin această schemă evităm riscul de relocare al unor companii care contribuie la economia României.
Aș vrea să reamintesc că nu oferim sprijin doar marilor consumatori de energie. De compensare beneficiază și IMM-urile, dar și consumatorii casnici, măsurile fiind prevăzute în legea nr.259/2021. Suntem în discuții cu Comisia Europeană pentru a prelungi schema de ajutor de stat prevăzută prin OUG nr. 81 pentru a-i susține în continuare pe energointensivi!
Suma plătită în anul 2021, sub forma ajutorului de stat aferent anului 2020, este de 637.623.005,82 lei echivalentul a 131.819.273,08 Euro, la cursul mediu de referință pentru anul 2020 de 4,8371 lei/Euro.
Numărul total al societăților care au beneficiat de ajutorul de stat conform OUG nr. 81/2019 este de 33, toate cu capital 100% privat, dintre care 12 societăți cu răspundere limitată și 21 societăți pe acțiuni.” a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook.
Printre companiile care au primit ajutor de stat, în baza OUG n.r 81/2019, s-a numărat și Azomureș, compania prezentată în presă ca ”primă victimă din industrie”, ca urmare a creșterii prețului la energie. Deși și-a închis temporar porțile, cel mai important producător de îngrăşăminte utilizate de agricultura şi industria românească, ar fi primit de la stat 25.679.174,33. Conform informațiilor DCNews, plata s-ar fi făcut în 19 octombrie 2021. Luni, Azomureș a anunțat că oprește temporar producția din cauza preţului ridicat la gaze naturale şi energie electrică. În plus, a avertizat că se așteaptă ca situația să devină critică în primele luni ale anului viitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu