AZUR, petrecere de Florii, la Sala Palatului. Sărbătoare dublă pentru formație

Sala Palatului
Sala Palatului

Pe 21 aprilie, trupa AZUR aniversează 40 de ani printr-un spectacol grandios la Sala Palatului. Încă de la început, Nelu Vlad și-a dorit special această dată, tocmai pentru a oferi la zi de mare și sfântă sărbătoare o altă aniversare.

Alegeri prezidentiale 2024

Trupa AZUR bucură inimile românilor de 40 ani. Muzica lor s-a auzit la mii de petreceri, iar sute de mii de romani care își serbează numele de Sfânta Zi a Floriilor au petrecut, de-a lungul celor 40 de ani, pe muzica trupei înființată de Nelu Vlad. "În 21 aprilie, la Sala Palatului, îmi voi deschide glasul și sufletul într-un concert diversificat și sper ca atunci când voi cânta cei prezenți să cânte cu noi «Mai întoarce, Doamne, roata!» așa cum o cântam când eram tineri și fericiți."

Alături de trupă va fi Orchestra Națională Mugurel sub bagheta dirijorului Ioan Dascal. "Mona", "Regina nopţii", "La o masă", "Cenşăreasa", "Pe nisipul de la mare", "Te-am crescut, copile", "Șatra", "Lanţul de iubire" sunt doar câteva dintre melodiile celebre care sunt apreciate şi acum și care se vor auzi pe 21 aprilie 2019 la Sala Palatului.

Amfitrioana evenimentului este doamna Corina Chiriac, cea care va și susține un recital. Alături de ea, pe scenă, va fi Asociația Folclorică "Valea Prahovei" – un ansamblu înființat in 2014, format din tineri dansatori, foști sau actuali membrii ai marilor ansambluri folclorice profesioniste sau de amatori din țară.

Deși avea anunțată prezența, Gheorghe Gheorghiu regretă că nu mai poate fi prezent la acest eveniment pe care il avea aproape de suflet. Din păcate, el trebuie să rămână pe teritoriul Statelor Unite ale Americii până în data de 22 mai, din considerente legislative legate de actele sale. 

Bilete

Biletele s-au pus în vânzare astfel:
Categoria VIP - 200 lei (întâlnire cu artistul)
Categoria 1 - 150 lei
Categoria 2 - 120 lei
Categoria 3 - 90 lei
Categoria 4 - 50 lei

Biletele se pot achiziționa: Iabilet ???? https://www.iabilet.ro/bilete-nelu-vlad-si-azur-petrecere-la-palat-40-de-ani-de-muzica-38323/), Eventim, Bilet.ro, Myticket, Entertix și de la Sala Palatului.

AZUR, fenomenul

Nicio altă trupă sau artist din România nu a atins notorietatea AZUR pe timpul comuniștilor. Asta cu atât mai mult cu cât melodiile lor nu erau înregistrate pe discuri de vinil și nu erau distribuite la radio și la televizor. Azur s-a constituit în jurul lui Nelu Vlad, care și-a început cariera muzicală în urma unui pariu. Tânărul se specializase inițial în chimie, după care a fost admis în Academia de Miliție. În urma unui scandal cauzat de o întrerupere de sarcină în familia lui (gest interzis în epocă), Nelu Vlad este exmatriculat în 1979 din Academie și are ideea de a organiza în timp record (o săptămână) o formație pentru nunți, prin care avea să-și întrețină familia.

Formaţia Azur cânta muzică de petrecere pe ritmuri balcanice. Azur este o cunoscută formație de muzică de petrecere din România, înființată în anul 1984 la Brăila. Totodată, este considerată prima formație care a cântat maneaua lăutărească. Dintre formațiile de gen, Azur a rămas una dintre preferatele publicului românesc, fapt confirmat de discografia foarte bogată (peste 25 de albume).
"Am studiat muzica populară, dar şi cea lăutarească, marii artişti ai neamului şi apoi am căutat ritmuri dansante balcanice, greceşti în mod deosebit. Am prelucrat, la orgă, multe linii melodice populare, sârbeşti, turceşti, macedonene sau aromâne şi apoi le-am adaptat cu texte", a mărturisit Nelu Vlad.

Detalii despre primul turneu al formației

Primul turneu al formației a cuprins 41 de concerte în orașele Moldovei, organizate de către sindicatele brăilene. Concertul de deschidere a turneului s-a ținut la arena Progresul din oraș. În perioada 1985–1989, formația a avut contracte cu Teatrul Municipal Bacovia din Bacău, Teatrul „Fantasio" din Constanța, Teatrul de revistă din Pitești, Clubul de volei „Penicilina" din Iași și cu Orchestra Filarmonică din Sibiu. În 1989, în urma unui scandal, formația a fost interzisă de către Securitate, Cu sprijinul Ministerului Culturii, interdicția a fost ridicată la scurt timp.

Azur rămâne fără îndoială una din cele mai de succes trupe din istoria României, trupa care are în continuare nenumărați fani, care a susținut o multitudine de concerte și a vândut milioane de albume.

Iar pe 21 Aprilie 2019, Sala Palatului va răsuna pe muzica a 40 de ani de cântec, poveste, istorie. Nelu Vlad promite un concert cum nu a fost niciodată. Singurul aniversar pe care AZUR îl va susține!

Vezi și: Placido Domingo Jr., amânare concert în România. Ce se întâmplă cu biletele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel