Bac-ul pentru to(n)ți
Într-o țară în care oamenii (51 la sută dintre cei cu vârste între 18-98 de ani) cred că Soarele se învârte în jurul Pământului, nu trebuie să ne mire că doar unu din doi elevi iau examenul de Bacalaureat. Avem însă o gravă problemă socială. Dacă jumătate dintre tinerii unei generații nu au nicio motivație în a urma liceul, e jale. De ce să să mai încerc, dacă tot nu am șanse?
La liceu, de bine, de rău, se mai lipeau ceva cunoștințe de ei, chiar dacă picoteau patru ani în bancă. Măcar jumătate de zi erau cât de cât supravegheați, în loc să o ardă ”liberi” pe câmp sau în spatele blocurilor. Cei care se trezeau, în al doisprezecelea ceas, puteau recupera, trăgeau tare în ultimul an, sau veneau la ”restanță”. Demobilizarea copiilor din păturilor sărace generează un handicap socio-economic pentru milioane de români, care pierd din start cursa, devin cetățeni de rangul doi într-o lume a informației.
Lui Funeriu nu i se poate reproșa decât faptul că nu a căutat o soluție la această problemă. Opoziția la PDL a insistat asupra subiectului, dar fosta guvernare a refuzat negocierile. Ajuns la guvernare, USL propune un bacalaureat diferențiat, cu două viteze. Cei care au probleme la teorie, cu alte cuvinte nu pot lua note de trecere la examenul scris, dar sunt în stare să susțină probe de capacitate profesională, primesc o diplomă de Bac profesional, care nu le dă dreptul să urmeze o facultate. Ceilalți, care dau Bac-ul ca și până acum, merg mai departe.
Intenția e bună, dar e posibil să apară și efecte perverse. O parte a lumii universitare reproșează confuzia de termeni. Bacalaureatul, în tradiția franceză, pe care am preluat-o, este acel examen care, odată trecut, îți dă dreptul să megi la facultate. Premiul de consolare ar putea fi numit, atunci, ”Certificat de capacitate profesională”, pentru a nu apărea probleme cu diplomele, în Europa. Dar acesta e cel mai mic risc.
E posibil ca elevii să considere Bac-ul de calitatea a doua un ”Bac pentru tonți”, ba chiar să-l poreclească Bac-ul proștilor. Atunci, cei mai mulți vor risca și vor merge tot la Bac-ul Bac. Dacă îl iau, e perfect, dacă nu, ce-am avut și ce-am pierdut. Nu știm cum vor reacționa patronii în fața diplomei de Bac profesional. Poate unii ar fi preferat să nu aibă angajatul nicio diplomă, să-l plătească mai puțin, poate alții nu dau doi bani pe o hârtie. Diploma universitară, cea care contează, oricum nu o pot obține.
Sper ca legea și normele de organizare să elimine aceste riscuri și în primul rând separarea elevilor în două grupe valorice. Astfel, toți elevii ar trebui să dea aceleași probe: întâi cele de competențe, apoi probele profesionale și la urmă cele teoretice, scrise. Cei care nu iau Bac-ul la probele teoretice, rămân cu un document care demonstrează că dețin abilități și cunoștințe profesionale. Astfel, unii vor fi în continuare motivați să se pregătească și să revină în toamnă, ca să ia toate examenele.
Repet, principalul risc este cel întâlnit și în cazul ajutoarelor sociale focalizate: unii beneficiari nu le solicită din mândrie, pentru a nu le fi afectată imaginea în comunitate. Programele universale, adresate tuturor celor care fac parte dintr-o categorie, sunt mai bine primite. Ca la Cornul și laptele. Dacă ar primi corn doar cei săraci, copiii ar prefera să moară de foame, ca să nu râdă cei cu bani, care au ciocolata în ghiozdan. Câți liceeni vor vrea să-și anunțe prietenii că sunt săraci cu duhul?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
