Bacalaureat 2011, Sesiunea a II-a: 15 elevi au fost eliminați din examen, în București

Elevi examen
Elevi examen

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a înregistrat luni, până la ora 11.30, 15 candidaţi eliminaţi pentru tentativă de fraudă sau utilizarea mijloacelor electronice, în pofida advertismentelor făcute constant de autorităţi, dar şi a numărului mare de eliminaţi din prima sesiune.

Inspectorul şcolar general al Capitalei, Cristian Alexandrescu, a declarat, luni, că din primele informaţii rezultă că au fost 15 candidaţi eliminaţi, numărul total al acestora urmând să fie anunţat al sfârşitul zilei după centralizarea tuturor datelor, scrie Mediafax.

"În pofida avertismentelor serioase lansate de MECTS, mai sunt şcolari care vor să câştige prin fraudă. Până în prezent am fost informat că au fost eliminaţi deja 15 candidaţi", a precizat inspectorul general şcoalar al Capitalei, prof. Cristian Alexandrescu.

În rest prima probă scrisă de limba şi literatura română s-a deşfăşurat în condiţii normale, subiectele find transmise şi recepţionate în deplină securitate, a precizat Cristian Alexandrescu.

Probele scrise ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, au început luni cu proba la limba şi literatura română pentru care vor intra în sălile de examen peste 62.000 de elevi.

Citește și:

Subiectele la Română, fără capcane la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Vezi aici varianta numărul 3 la Limba şi literatura română. Rămâi pe DeCe News pentru barem

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel