BACALAUREAT 2015. Barema Limba română. Luni, 29 iunie, absolvenţii de clasa a XII-a au susţinut prima probă scrisă la Limba română. Elevii au primit două tipuri de subiecte la Română: pentru profil real şi tehnologic şi pentru profil uman şi pedagogic. DC News publică baremele, după orele 15,00.
Publicitate
Absolvenţii de clasa a XII-a de la profilul uman şi pedagogic au avut la subiectul al doilea de scris un text argumentativ despre rolul scriitorului în societate, iar la subiectul al treilea trebuiau să scrie un eseu în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman interbelic.
La subiectul al doilea, elevii trebuiau să scrie un text argumentatv despre importanţa practicării unui sport la orice vârstă, iar la subiectul al treilea au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ studiat aparţinând lui Ion Creangă, G. Călinescu sau Marin Preda.
DESCARCĂ DE AICI BAREMUL PENTRU ROMÂNĂ- profil REAL
DESCARCĂ DE AICI BAREMUL PENTRU ROMÂNĂ- profil UMAN
Subiectele de la profilul Real
La primul subiect, elevii de la real au primit un text dramatic – un fragment din "Trei generaţii, de Lucia Demetrius" – pe baza căruia trebuiau să numească un sinomim pentru cuvintele scocoteal şi deştepţi, să explice rolul unei cratime, să construiască un enunţ în care să existe o locuţiune sau o expresie care să conţină cuvântul viaţă, să precizeze o temă a discuţiei dintre personajele textului dat. De asemenea, elevii aveau de transcris două cuvinte care sunt mărci ale adresării directe, să menţioneze o modalitate de caracterizare a personajului feminin, să prezinte rolul notaţiilor autorului în text, să ofere două argumente că textul dat aparţine genului dramatic şi să comenteze o secvenţă din text.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu