Absolvenții de liceu se vor putea înscrie pentru a susține prima sesiune a examenului de Bacalaureat de anul viitor între 30 mai - 3 iunie, potrivit unui ordin al ministrului Educației.
Între 13 — 15 iunie 2016 va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, între 15 — 17 iunie 2016 evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 21 — 24 iunie 2016 — evaluarea competențelor digitale, iar în perioada 27 iunie — 1 iulie 2016 — evaluarea competențelor într-o limbă de circulație internațională.
Prima probă scrisă — cea la limba și literatura română — se va susține pe 4 iulie 2016, iar elevii aparținând minorităților naționale vor da proba scrisă la limba și literatura maternă pe 5 iulie 2016.
Pe 6 iulie va avea loc proba obligatorie a profilului, pe 8 iulie 2016 — proba la alegere a profilului și specializării, iar pe 12 iulie 2016 vor fi afișate rezultatele până la ora 16,00.
În aceeași zi vor putea fi depuse și contestațiile în intervalul orar 16,00 — 20,00, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 16 iulie.
Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va face între 18 — 22 iulie 2016.
Potrivit ordinului ministrului, evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română va fi în zilele de 16 și 17 august 2016. Tot în 16 și 17 august vor fi evaluate competențele de comunicare orală în limba maternă, iar între 17 — 19 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulație internațională.
În zilele de 18 și 19 august 2016 vor fi evaluate competențele digitale, iar pe 22 august 2016 va fi susținută prima probă scrisă — la limba și literatura română. Elevii aparținând minorităților naționale vor susține pe 23 august proba scrisă la limba și literatura maternă. Pe 24 august va avea loc proba obligatorie a profilului, iar pe 26 august proba la alegere profilului și specializării.
Rezultatele vor fi afișate pe 29 august 2016, până la ora 16,00, și în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile până la ora 20,00. Afișarea rezultatelor finale, după contestații, se va face pe 1 septembrie 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu