Bacalaureat 2018. Candidat eliminat: "Se îmbrăcase în haine groase"

Evaluare naţională
Evaluare naţională

Un candidat la examenul de bacalaureat a fost eliminat din examen după ce a încercat să copieze cu ajutorul telefonului mobil şi al unei căşti în ureche la proba la Geografie, susţinută joi la centrul de examinare de la Liceul Teoretic "Ştefan cel Mare" din municipiul Râmnicu-Sărat.

Inspectorul general al IŞJ Buzău, Florina Stoian, a declarat pentru AGERPRES că "absolventul şi-a introdus o cască în ureche, cu care comunica în exterior cu ajutorul telefonului mobil".

"Profesorii examinatori au remarcat că absolventul se îmbrăcase în haine groase şi părea că vorbeşte singur. Aceştia au chemat Poliţia pentru efectuarea controlului corporal", a precizat sursa citată.

Inspectorul general a mai spus că "absolventul susţinea proba de Geografie şi venise să îşi mărească media, pentru că deşi promovase celelalte examene, nu îi ieşea media generală 6, necesară pentru a obţine diploma de bacalaureat".

La ultima probă scrisă a celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului din această vară au absentat în judeţul Buzău 100 de candidaţi dintre cei 580 de candidaţi înscrişi în judeţul Buzău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel