EXCLUSIV  BACALAUREAT 2020. Elevă, exercițiu DUR de imaginație. Dacă se întâmplă așa, cum ar trebui să trec peste?

bacalaureat
bacalaureat

Andreea, o elevă în clasa a XII-a, ne-a scris opinia sa despre desfășurarea examenului de bacalaureat în 2020.

Publicitate

Eleva propune un exercițiu de imaginație pentru cei care nu înțeleg de ce examenul ar trebui anulat în acest an.

”Bună ziua, sunt elevă în clasa a 12-a, stau în casa cu bunica mea. Aș vrea ca toată lumea să facă un exercițiu de imaginație: eu dau examenul de bacalaureat, dar dacă, Doamne ferește, iau virusul, ajung acasă fericită, o îmbrățișez cu drag și fericire pe bunica mea, care se infectează, iar peste câteva zile, aflu că sunt infectata. Dacă, Doamne ferește, ea moare din cauza mea? Eu cum ar trebui să trec peste acest fapt? Dar dacă sunt copii care au probleme de sănătate, se duc la bacalaureat, iau virusul, apoi, Doamne ferește, mor. Au dat bacul ca să ce?”, a spus eleva pentru DC News.

Decizia Ministerului Educației

În contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare.

Condiții pentru centrele de examen sunt următoarele:

- organizarea sălilor de examen să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta - față/spate;

- sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire

- sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.

Până la data de 8 iunie 2020, Comisia județeană de bacalaureat/a municipiului București va nominaliza centrele de examen dintre unitățile de învățământ care îndeplinesc condițiile enumerate mai sus și centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați.

Cum susțin examenul de BAC elevii infectați sau suspecți de Covid-19

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul național de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile județene de bacalaureat/a municipiului București, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană/a municipiului București de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului național de Bacalaureat.

CALENDARUL examenului național de bacalaureat

3 – 10 iunie 2020: înscrierea candidaților

11 - 17 iunie 2020: echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale

22 iunie 2020: limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă

23 iunie 2020: limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

24 iunie 2020: proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

25 iunie 2020: proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă

30 iunie 2020: afișarea rezultatelor la probele scrise - până la ora 12:00

30 iunie 2020: depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00

1 iulie 2020: depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00

1 - 4 iulie 2020: rezolvarea contestațiilor

5 iulie 2020: afișarea rezultatelor finale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel