Baconschi: Raportul nostru e pozitiv, dar suntem la pachet cu Bulgaria

Teodor Baconschi
Teodor Baconschi

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat la Realitatea TV, că Franţa, Germania şi Finlanda au avut obiecţii de fond, vineri, în grupul Sch-Eval, în ceea ce priveşte raportul Bulgariei, în timp ce, în cazul României, raportul este pozitiv "de la A la Z".

"Acum două zile a fost prezentat în Consiliu raportul ultim al Grupului Sch-Eval pentru România şi Bulgaria. Lucrurile stau destul de clar. În ceea ce priveşte Bulgaria, cu care suntem în pachet, Franţa, Germania şi Finlanda au formulat rezerve de fond cu privire la pregătirea pe frontiera terestră şi cu privire la raportul SIS-SIRENE, deci procesarea datelor în Sistemul Schengen. Şi s-a propus o nouă misiune de reevaluare pe care ţara vecină a acceptat-o şi care va avea loc probabil la mijlocul lunii martie", a spus Baconschi la Realitatea TV.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte România, raportul este unul complet pozitiv, iar Franţa a cerut timp pentru a-l examina. “Franţa a formulat o rezervă de examinare. A spus că vor să citească raportul în detaliu, după care vor reveni cu întrebari. E o procedură tehnică. Va dura probabil până pe 21 ianuarie. Pe 28 ianuarie va avea loc o nouă reunire a grupului Sch-Eval. Însă este îmbucurător faptul că s-a confirmat cu această ocazie ceea ce anticipam, şi anume că totalitatea celor 7 misiuni de evaluare pe teren a dus la concluzii pozitive, şi anume că România este pregătită să-şi asume această responsabilitate”, a declarat ministrul Baconschi.

Baconschi s-a arătat încrezător că Bulgaria va recupera întârzierile semnalate. "Principiul evaluării pe baza meritelor individuale ale fiecărei ţări se păstrează în principiu. Noi sperăm ca PE să emită un aviz pozitiv majoritar şi avem mesaje încurajatoare în acest sens. Şi, ulterior, sigur că tot în cadrul Consiliului JAI va fi pregătită decizia politică din Consiliul european. Însă ne mişcăm în interiorul unui calendar realizabil pe durata preşedinţiei ungare", a comentat Baconschi.

România a investit un miliard de euro în securizarea frontierelor

"Ne-am propus un termen ca să ajungem în Spaţiul Schengen, trebuia să îndeplinim o seamă de criterii tehnice deosebit de complexe. Am făcut o investiţie masivă, care se apropie de 1 miliard de euro, în securizarea frontierelor maritime, terestre şi aeriene ale României, în modernizarea reţelei consulare, în adaptarea inclusiv legislativă şi totodată conectarea noastră la Sistemul de Informaţii Schengen, care s-a şi produs în noiembrie anul trecut. La capătul acestui efort urmează, aşa cum se întâmplă în UE, derularea unor proceduri care pregătesc decizia politică, prin consens, în Consiliul European, cu privire la ridicarea controlului de la frontierele respective, odată cu extinderea Spaţiului Schengen", a explicat ministrul Afacerilor Externe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel