Baconschi, supărat că a dat bani grei pe cea mai scumpă cafea din lume. Florescu spune că-l dă în judecată: „Să vă fie rușine”. Povestea cafelei care a înnebunit Internetul

Cea mai scumpă cafea din lume a stârnit un scandal între Teodor Baconschi și celebrul cafegiu Gheorghe Florescu.

Teodor Baconschi este supărat că a plătit mai mult decât se aștepta pe „cea mai scumpă cafea din lume”. El spune că nu știa prețul. Cu toate acestea, conform imaginii publicate de Gheorghe Florescu, prețurile erau afișate.

„Am povestit încântat despre ”cumpărăturile” făcute la cafegiul Gheorghe Florescu. Ei bine, fiți totuși FOARTE ATENȚI cu acest negustor. Am luat un ibric (175 ron) și el mi-a pus mieros în brațe și o pungă de cafea. Nu scria prețul nici pe pachet, nici în mica vitrină de la Bookfest. Azi văd, consultându-mi contul, că distracția a costat… 745 RON. Am bănuit că e o ”eroare” a casierei lui Florescu și l-am sunat, ca să-mi restituie cel puțin 500 de ron. Ca să aflu că, neîntrebat și fără să mă pot informa transparent, mi-a vândut, chipurile, 200 grame din (citez) ”CEA MAI SCUMPĂ CAFEA DIN LUME” (2000 lei kilogramul!!!!). Escrocherie calificată! Cum onctuosul Florescu ”m-a făcut” ca la alba-neagra, nu pot decât să scot de pe pagina mea poza - pe care tot el mi-a cerut-o - și să descurajez orice vizită la magazinul acestui domn. Te întristează România și prin asfel de practici necinstite, din păcate larg răspândite. Țepari cu pretenții de ”artiști”, hoți cu aere de păstrători ai ”tradiției”. Tradiția șmecheriei și a șarlataniei…”, a scris Teodor Baconschi pe Facebook.

Replica cafegiului

„Ei, dragii mei, și uite-așa, pe nepusă masă, te trezești nevoit să dai în judecată un fost ministru de externe, pentru defăimare și calomnie. Să vă fie rușine, domnule Baconschi, aveam o cu totul altă impresie și alte așteptări de la dumneavoastră. Cuvintele dumnevoastră, scrise fără a fi îndeajuns gîndite, deși cu asta vă lăudați că vă ocupați, ne fac rău nu doar mie ca persoană, ci și tuturor celor alături de care fac eforturi uriașe în fiecare zi pentru a oferi clienților mei cele mai bune cafele din lume și delicatese din toate colțurile lumii. Delicatesele sînt produse rare și costă. Bunul simț însă nu costă nimic. Așa cum se vede extrem de clar în fotografie, în fața fiecărui borcan de cafea se află și prețul. Nu e aglomerație, deci nici măcar nu se poate spune că ar fi fost obturat în vreun fel”, a scris Gheorghe Florescu pe Facebook.

VEZI ȘI: Din 500 kg de cafea rară Sfânta Elena, plantată de Napoleon Bonaparte, produse anual, 180 kg ajung în București. De ce e așa căutată

Din 500 kilograme de cafea rară Sfânta Elena, plantată de Napoleon Bonaparte, produse anual, 180 kilograme ajung în București, mai exact la Gheorghe Florescu, cel mai cunoscut cafegiu.

Extrem de apreciată în ultimii douăzeci de ani de cunoscătorii cei mai rafinați, cafeaua Sfânta Elena nu e doar o simplă cafea arabica. Situată într-un climat subtropical, într-una dintre cele mai nepoluate zone de pe pământ și având un soi vulcanic, extrem de bogat, insula Sfânta Elena oferă cafelei care crește aici condiții cu totul excepționale, desăvârșite de utilizarea exclusivă a îngrășămintelor naturale. Toate acestea asigură acestei cafele un buchet superb, consistent și plăcut, cu tente florale de citrice și caramel - o cafea cu adevărat imperială.

Cât de scumpă poate ajunge o ceașcă de cafea la Gheorghe Florescu? 

„O ceașcă costă 30 de lire sterline. La mine, la București. Dar e numărul 1 mondial! (...) Fiica mea are o colegă, la Roma. A fost să o viziteze la Roma. Și am zis, dacă tot te duci la Raisa, vezi primele trei cafele din Roma. Oricine dintre românii noștri se poate duce să verifice ce spun eu. În legătură cu Londra, ați înțeles, găsiți la Harrods, atât. Restul, nu. Partea I a fost cu Londra. Partea a II-a urmează la Roma. S-a întors la București cu trei pachete de cafea. Cafea Greco, îi dau și numele, înființată la 1600 și ceva, cu cafenea. Cafea Duo, și a treia, nu mai știu cum. A luat de la fiecare cafenea câte un pic de cafea și a adus la București. Am făcut degustare de cafele rare din Roma. Nu a plăcut nimănui, dintre cei care au gustat, mă refer și la personalul nostru. Care bea din toate cafelele”, a mai zis Gheorghe Florescu.

VEZI ȘI: Rețeta lui Suleyman Magnificul: Cafeaua după care erau înnebuniți Al. Rosetti și Ilie Ceaușescu / video - https://www.dcnews.ro/reteta-lui-suleyman-magnificul-cafeaua-dupa-care-erau-innebuniti-al-rosetti-si-ilie-ceausescu-video_908396.html

VEZI ȘI: Ce cafea bea Patriarhul Daniel: Gheorghe Florescu: Nu doar Patriarhul! Starețul Mănăstirii Putna, dar și alți mitropoliți și episcopi - https://www.dcnews.ro/ce-cafea-bea-patriarhul-daniel-gheorghe-florescu-nu-doar-patriarhul-staretul-manastirii-putna-dar-si-alti-mitropoliti-si-episcopi_906116.html

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel