Preşedintele executiv al PSD, senatorul Niculae Bădălău, a declarat joi, la Giurgiu, că "guvernul este al partidului" şi că acesta poate hotărî, eventual, să schimbe miniştrii o dată la şase luni.
"Noi suntem în analiză cu Programul de Guvernare şi la foarte puţine măsuri avem întârzieri. Dumneavoastră, presa, trebuie să ne judecaţi la programul de guvernare, ceea ce vrem noi să facem în interiorul partidului, guvernul, nu este al dumneavoastră, este al partidului, pentru că noi l-am propus, aşa că nu ne judecaţi ce vrem să facem. E obligaţia noastră atunci când lucrurile nu funcţionează să ne întărim. De ce nu luaţi în calcul că, poate, noi hotărâm să schimbăm miniştrii o dată la şase luni. Aşa vrem noi. Obligaţia mea, ca partid, este să îmi respect promisiunile electorale nu să pun un director şi să întreb opinia publică. Administraţia în interiorul partidului, administraţia pe zona asta, o stabilesc ca partid, cu forurile mele. Astea sunt regulile democraţiei, dumneavoastră daţi un vot politic unui partid şi e normal să administreze ţara prin măsurile lui", a declarat Niculae Bădălău.
Potrivit preşedintelui executiv al PSD, "subiectul este închis", subliniind că nu va îl va mai comenta şi că la această nouă atitudine a "contribuit" şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
"Da, şi domnul preşedinte m-a liniştit prin declaraţia dânsului că ar fi bine să nu ne mai exprimăm în public faţă de acest subiect. Cu întârziere, dar m-am conformat", a afirmat Bădălău, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News