Mircea Badea a făcut noi precizări despre emisiunea „În gura presei” pe care o realizează la Antena 3.
„Sunt într-o postură ingrată, la o răscruce de curente și de viață cumva. (...) S-au întâmplat multe în România. Am zis că nu mai vorbesc despre actualitate, pentru că îmi dau seama că nu am pentru cine. Eu, din fericire, depind din ce în ce mai puțin și sper că, în curând, chiar deloc, de actualitatea românească. Îmi dau seama că nu am pentru cine să vorbesc și atunci am spus că schimb emisiunea", a zis Mircea Badea în cadrul emisiunii „În gura presei" de pe 23 decembrie, adăugând ulterior: „E complicat. Mihai (n.r. Gâdea) a făcut, luna aceasta, niște emisiuni foarte tari, de substanță, emisiuni grele, din toate punctele de vedere. Și cele despre Revoluție. Vin eu acum, după asta, să fac ha-ha-ha și hi-hi-hi. Mă înțelegeți ce zic? Complicat. Nu mă vait, doar vă spun".
Cu privire la emisiunea de pe 23 decembrie, Mircea Badea a spus: „E aparte. Nu respectă nimic din ce mi-am propus. Dar, de la anul, clar nu mă mai refer deloc – însemnând deloc – la actualitatea românească și nu mai abordez niciun subiect, în cazul în care, sigur, și această emisiune va mai exista, la fel de posibil să nu mai existe deloc."
Amintim că realizatorul TV a spus - și cu altă ocazie - că, din 2020, există posibilitatea ca emisiunea pe care o realizează de 15 ani să nu mai existe. Dar, dacă va continua, Mircea Badea va veni cu modificări uriașe din punct de vedere al subiectelor alese. Deja a început să renunțe la subiectele politice. „Emisiunea s-a transformat și se va transforma de tot în cazul în care va mai exista. Este posibilitatea să nu mai existe de la anul. Dar, în cazul în care emisiunea va mai exista, 100% nu va mai avea nicio legătură cu actualitatea din România", a zis Mircea Badea, tot în decembrie, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu