Badea: Gâdea, dacă tot te face Băsecu popă, nu-l inviţi sub sutană?

Mircea Badea a comentat cu umor declaraţiile lui Traian Băsescu în care îi atacă Mihai Gâdea, Bogdan Chirieac şi Radu Tudor. Într-un dialog cu Mihai Gâdea, Badea i-a spus că ar fi bine să îl nvite pe Băsescu sub sutană, dacă tot îl face popă în delaraţiile sale.

"Auzi,dar dacă tot te face Băsescu popă, nu-l inviţi tu puţin sub sutană? Să vină să spună şi el ce crede", a sus Badea. Mihai Gâdea i-a răspuns şi i-a spus că ar trebui să îl invite pe Băsescu la o spovedanie pentru ultimii opt ani de mandat în emisiune la Antena 3.

Badea a remarcat cu "tristeţe" că a ieşit din vizorul lui Băsescu. "Fost-ai lele cât ai fost! Dar uite că mi-o iau alţii din urmă. Cred că a constatat că nu îl ţine!", a comentat Badea.

"Este (și acum o vulnerabilitate, n.red.), pentru că atunci când ai o asemenea forță mediatică care dezinformează, trebuie să ții cont că picurând de dimineața până seara minciuni cu toate gurile de foc, și cu Antena 1 și cu Antena 2 și cu Antena 3 și cu Jurnalul Național, sigur că până la urmă populația devine manipulabilă și ajunge să îți spună exact ce îți spune <<Morsa competentă>>, ăla, Chiriac, cum îl cheamă, așa îi spun eu, morsa competentă, Ghidea, popa ăla, a fost pastor, Gâlmea, Gâdea, da și mai sunt câțiva, Radu Tudor, îi spun numele corect, da? Deci oamenii ăștia de dimineață până seara plasează minciuni în capul oamenilor”, a declarat Băsescu.cu rereferire directă la cei trei jurnalişti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel