Radu Popa spune că băieții deștepți din România, români și ei, cu CNP, trăiesc liniștiți din speculă, pentru că nimeni nu-i controlează.
”La benzină, cred că am fost cobaii unui experiment foarte interesant. Am plecat de la 5 lei litrul de carburant, am ajuns la 11 lei și apoi ni s-a spus că a scăzut prețul la 8,5 lei/litru și că e bine, să stăm liniștiți că e bine” a remarcat deputatul PSD Radu Popa, în debutul interviului acordat DCNews.
În urma acestei afirmații, analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit: ”Dvs. ne spuneți lucruri care tulbură multă lume și multe instituții. Ce s-a întâmplat cu prețul la benzină în România? Cum de s-au întâmplat toate lucrurile acestea? Barilul de petrol a scăzut semnificativ, dar prețul la pompă n-a scăzut”. ”Și vă reamintesc că atunci când barilul de petrol a crescut, prețul la benzină a rămas în jur de 5 lei și nu a crescut în România” a continuat Radu Popa. ”Când a fost 140 de dolari, așa este! A rămas în jur de 5 lei. Acum e în jur de 90 de dolari prețul barilului de petrol, dar prețul la pompă n-a scăzut” a completat analistul politic.
”Aici trebuie să-i dau dreptate lui Marcel Ciolacu care spunea că sunt câțiva băieți deștepți în România care au făcut miliarde de euro pe speculațiile de preț la motorină, la benzină - n-a spus el despre motorină și benzină, dar spun eu!-, gaz și energie electrică. Din păcate, sunt cetățeni români cu CNP, mulți dintre ei. Unii sunt străini. Dar este de neînțeles pentru mine cum niște cetățeni români cu CNP pot pune în pericol securitatea energetică a României și nimic să nu se întâmple” a declarat Radu Popa. De ce nu s-a întâmplat nimic cu băieții deștepți? ”Îmi explic prin faptul că instituțiile de control nu au specialiștii necesare pentru a evalua corect, timpuriu, aceste posibilități de evaziune la nivelul legislației. Este o situație pe care nu o putem controla pentru că nu avem specialiști în instituțiile de control, înțelegând în ansamblu controlul” a explicat deputatul PSD.
Deși ne comparăm cu statele europene, membre UE, și ne raportăm la prețul de pe piața comună, România nu are un om care să ne apere interesele la Bruxelles, un om care să pledeze pentru țara noastră, un expert care să analizeze situația internă în contextul european și internațional. În urmă cu trei luni, Radu Popa a ridicat această problemă la Bruxelles. Nu a fost prima dată când a făcut acest apel, îl mai făcuse în urmă cu cinci ani. ”Am ridicat problema necesității formării unei echipe de specialiști care să fie exportată la Bruxelles și care să apere cauza României în dosarele importante de la Bruxelles, cum e această situație care acum se construiește, cu plafonarea prețului la 180 de euro mWh. Nici acum România nu are un om la Bruxelles, un specialist autentic, care să pledeze cauza României, să vedem dacă 180 de euro e mult, e puțin, e bine, e rău... cum e!” a afirmat Radu Popa, care dezvăluie că pentru prima dată la nivelul Guvernului, premierul Nicolae Ciucă a construit acest grup, care se numește GLISE și care a avut deja o primă întâlnire.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News