BAIFPA. Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române și-a îndeplinit VISUL

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu, de 30 de ani, a executat joi, la Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic (BAIFPA) din localitatea Boboc, judeţul Buzău, zborul de evaluare pentru obţinerea calificării de instructor pe aeronava IAR 99, devenind astfel prima femeie pilot din Forţele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacţie.

Oana Ardeleanu a spus, pentru AGERPRES, că de când era copil visul ei a fost să devină pilot, cu toate că părinţii nu au încurajat-o în acest sens.
 
Și-a îndeplinit un vis din copilărie
 
"Am visat să ajung pilot încă din clasa a şaptea, pe atunci fetele nu erau încă primite la şcolile de aviaţie. Părinţii nu m-au încurajat, ba dimpotrivă. Şi acum mama ar dori să renunţ, dar pasiunea zborului este mai puternică ca oricând", a afirmat Oana Ardeleanu.
 
Înaintea zborului de evaluare, comandantul grupului de zbor, comandorul Daniel Radu, i-a urat viitorului instructor "numai cer senin în cariera aleasă".
 
Zborul a fost unul destul de dificil
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Şcolii de aviaţie de la Boboc, lt. Laura Creţu, zborul de evaluare a durat circa o jumătate de oră şi a fost unul complex.
 
"Nu a fost un zbor obişnuit, Oana a trebuit la altitudinea de 3.000 - 5.000 de metri pe lângă virajele de luptă, lupinguri şi tonouri pe care le execută ca pilot militar să dea dovadă de aptitudini de comunicare şi de tact pedagogic, într-un cuvânt să se dovedească şi un bun profesor", a menţionat Laura Creţu.
 
La rândul său, comandorul Marius Ioniţă, instructorul care a jucat rolul elevului, a subliniat, la finalul zborului, că misiunea la care a participat a fost foarte bine pregătită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel