Bălănescu (MLNR), mesaj despre Raluca Turcan, ministrul Culturii, la Gala Premiilor Marii Loji Naționale din România / video

Foto: DC NEWS
Foto: DC NEWS

Radu Bălănescu, marele maestru al Marii Loji Naționale din România, a avut cuvinte de apreciere față de Raluca Turcan, noul ministru al Culturii.

Cu ocazia Galei Premiilor Marii Loji Naționale din România, Radu Bălănescu, marele maestru al MLNR, s-a arătat încântat față de deschiderea Ralucăi Turcan, noul ministru al Culturii, pentru continuarea parteneriatului.

„Vreau să mulțumesc în mod special domnului deputat Remus Borza, pentru un efort continuu, asiduu, care a început în urmă cu câteva luni pentru organizarea la nivel înalt a acestei gale. Este vorba și de patriotism, în cel mai bun înțeles al lui, chiar dacă unii spun că folosirea acestui termen a devenit desuet. Este cel mai bun moment să dovedim ce înseamnă patriotismul, prin fapte, nu prin vorbe.

Sunt bucuros să vă anunț că și actualul ministru al Culturii, doamna Raluca Turcan, a spus că vrea să sprijine în continuare acest proiect. Mă bucur și sper ca aceste lucruri să se întâmple“, a punctat, la Gala Premiilor Marii Loji Naționale din România, Radu Bălănescu, marele maestru al MLNR.

CITEȘTE ȘI      -      Bălănescu, Marele Maestru al Marii Loji Naționale, observație interesantă despre noul program de guvernare sub conducerea premierului Ciolacu

Youtube video image

7 personalități, premiate în 7 domenii de activitate

Cu ocazia celei de-a X - a ediții a Galei Premiilor Marii Loji Naționale din România, care are loc la Ateneul Român și este realizată în parteneriat cu Ministerul Culturii, șapte personalități de excepție vor fi premiate pentru contribuția lor inovatoare în șapte domenii de activitate.

Vor fi acordate următoarele premii:

- Premiul Grigore Moisil pentru Știinte Exacte;

- Premiul Henry Coandă pentru Știinte Aplicate;

- Premiul Carol Davila pentru Medicină;

- Premiul Constantin Brâncuși pentru Artă și Cultură;

- Premiul Nicolae Titulescu pentru Diplomație și Politologie;

- Premiul Eugeniu Carada pentru Economie;

- Premiul Spiru Haret pentru Educatie, Mediu, IT;

CITEȘTE ȘI      -      Gala Premiilor Marii Loji Naționale din România: Nominalizări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel