În perioada de Opoziţie, USL acuza guvernele Boc şi Ungureanu pentru greșelile lor de comunicare. Două gafe au făcut și actualii guvernanți, numai în ultima săptămână. Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, a anunțat că Traian Băsescu blochează legea indemnizațiilor pentru mame. Legea, de fapt, nu fusese trimisă la Cotroceni de conducerea Parlamentului. Ieri, un proiect de lege publicat pe site-ul Finanțelor, anunța creșteri de taxe dar și de accize, în prag de alegeri. Nimeni nu s-a obosit să explice de ce a ajuns abia acum în dezbatere legea cu pricina. Proiectul care prevede creşterea taxelor şi impozitelor din 2013 face parte din "greaua moştenire" lăsată de guvernul Ungureanu. Ministerul de Finanţe a preferat să retragă proiectul de hotărâre de pe site, în urma scandalului şi a declaraţiilor premierului Victor Ponta.
Proiectul Hotărârii de Guvern aflat în discuţie, care se referă la actualizarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale ţinând cont de evoluţia inflaţiei pentru 2010-2012, a fost elaborat de către Ministerul Finanţelor Publice la începutul lunii martie 2012. Anunțul a fost publicat pe site-ul MFP la data de 22.03.2012, şi înregistrat la Secretariatul General al Guvernului în luna aprilie 2012, cu nr.791/DPSG/25.04.2012 în vederea discutării şi aprobării de către Guvernul Ungureanu.
Deşi art.292 alin.2 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal prevede că această Hotărâre să fie aprobată până la 30 aprilie, Guvernul MRU nu a finalizat procedura până la data limită.
Guvernul Ponta, însă, nu a explicat situația, deşi, din punct de vedere politic ar fi avut de câştigat, acuzând "greaua moştenire" lăsată de guvernul Ungureanu.De asemenea, scumpirea gazelor, negociată de fosta Putere cu FMI și UE, este pusă de comunicatorii PDL tot în sarcina actualului Executiv.
Populația va constata că prețul unor produse crește, iar întreținerea e mai scumpă în această iarnă, acolo unde primarii nu pot subvenționa gigacaloria (în urma unei hotărâri a guvernului Boc). PDL anticipează o scădere a popularității USL, pe baza unor măsuri luate în timpul guvernărilor Boc și Ungureanu.
Scandalul ”creșterea taxelor”
Finanțele au scos de pe site proiectul de actualizarea taxelor și impozitelor. Decizia a fost luată după ce, miercuri seară, premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu televizat, că nu a fost consultat în luarea acestei măsuri. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, o astfel de majorare ar fi adus în următorii trei ani venituri suplimentare la bugetul de stat în valoare de peste 530 milioane de lei. Ministrul de Interne, Mircea Dușa, a declarat jurnaliștilor, într-o vizită la Arad, că taxele nu pot crește mai devreme de 1 ianuarie 2014, întrucât guvenrul Ungureanu a uitat să le actualizeze, iar Codul fiscal nu mai poate fi modificat decât în 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu