„Balcic, școala de pictură de la malul mării”. Expoziție

Muzeul Municipiului București oferă publicului, începând de miercuri, 16 februarie 2022, medalionul „Balcic, școala de pictură de la malul mării”, care va putea fi văzut la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2).

Publicitate

Lucrările expuse în cadrul medalionului „Balcic, școala de pictură de la malul mării” vor putea fi admirate până pe data de 27 martie 2022.

„Locul în care a avut loc întâlnirea dintre Orient și manifestările artistice specifice acestuia cu arta românească din secolul al XX-lea, în special cu pictura, a fost orașul Balcic din zona Caliacra, sau Coasta de Argint, cum avea să fie numită de Regina Maria, care și-a construit acolo un palat. Orașul, situat la Marea Neagră a aparținut României până în anul 1940 când, în urma Tratatului de la Craiova, România a fost constrânsă să cedeze Bulgariei, Cadrilaterul.

Locul în care artiștii interbelici români s-au cunoscut pe sine

În perioada interbelică, Balcicul a prilejuit multor artiști cunoașterea de sine. Peisajul deosebit, prin atmosferă și culoare, a devenit cel mai căutat loc de către toți pictorii români ai vremii – Iosif Iser, Jean Al. Steriadi, Cecilia Cuțescu Storck, Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Constantin Artachino, Mina Byck Wepper, Dumitru Ghiață etc.

Remarcabil prin virtuţile picturale şi deţinând toate aceste calităţi sensibile, Balcicul a devenit în scurt timp micul paradis al României, locul preferat de artiştii români în perioada interbelică, perioadă în care aceştia au format o adevărată şcoală de pictură şi au creat inestimabile comori picturale”, a scris Ana Maria Măciucă, muzeograf și curator al acestui medalion, în prezentarea sa.

Vor fi expuse în premieră, în cadrul oferit de expoziția „Orient versus Occident”, opt lucrări din Colecția de grafică a Pinacotecii București și două lucrări de pictură. Acestora li se vor alătura două lucrări contemporane, semnate de Sorin Adam respectiv Mihail Gavril, ce au fost oferite în dar Pinacotecii Muzeului Municipiului București.

Sorin Adam a absolvit Academia de artă din Bucureşti în anul 1996 şi Academia de arte „Luceafărul”, secţia pictură, în cadrul căreia a funcţionat ca asistent universitar în perioada 1992 - 1998. I-a avut ca formatori, atât din punct de vedere profesional cât şi uman, pe Vasile Grigore, Constantin Piliuţă, Mihai Bandac, Marius Cilievici și Traian Brădean de la care şi-a însuşit cu asiduitate tehnici şi gândiri plastice de netăgătuit. 

Mihail Gavril, absolvent și el al Academiei de Artă din București, este unul dintre pictorii contemporani de o mare și rară sensibilitate. Picturile sale au o poveste aparte, ce poartă și o încărcătură religioasă și dezvăluie un artist cu adevărat deosebit” arată un comunicat MMB. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel