O unitate bancară din judeţul Prahova a fost delapidată de aproximativ 300.000 de euro de o casieră care şi-a însuşit banii, în condiţiile în care colega acesteia nu a participat efectiv la verificarea numerarului şi închiderile de casă.
Potrivit buletinului de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat cercetări într-un dosar penal care a vizat două femei bănuite de săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi neglijenţă în serviciu.
"Din cercetările poliţiştilor au rezultat indicii că una dintre femei, în calitate de casier al unei unităţi bancare, şi-ar fi însuşit din numerarul existent în casieria unităţii, respectiv tezaur, sumele de 999.951,99 RON şi 66.499,90 euro, profitând de faptul că cealaltă nu ar fi participat efectiv la verificarea numerarului şi la închiderile de casă, aceasta din urmă încălcându-şi astfel atribuţiunile de serviciu privind monitorizarea şi închiderea casieriei", se arată în documentul citat.
Dosarul a fost înaintat unităţii de parchet competente, cu propunere de emitere a rechizitoriului şi sesizare a instanţei, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News