Banca Elveției critică reducerea numărului de bancomate și bănci. ”Numerarul nu va dispărea niciodată. Este foarte important”

Numerarul este foarte important în Elveția. 

Anunțul a fost făcut de Banca Naţională a Elveţiei. Conform acesteia, numerarul nu va înceta niciodată să fie folosit în Elveţia. Chiar dacă a crescut popularitatea aplicațiilor de plăți, numerarul rămâne, în Elveția, important pentru o mare parte a populației, spune chiar vicepreşedintele SNB, Martin Schlegel, conform Reuters.

"Credem că numerarul nu va dispărea niciodată, sau nu în viitorul apropiat. Este important pentru o mare parte a populaţiei", a explicat Schlegel la o conferinţă.

De altfel, Suedia, unde a scăzut foarte mult utilizarea numerarului, încă folosește bancnote, la un anumit nivel. Pe termen lung, este de așteptat să scadă și-n Elveția folosirea lui, dar nu se știe încă nivelul de bază al țării. 


Martin Schlegel nu vede cu ochi buni reducerea numărului de sucursale bancare și bancomate. Spune că este o spirală negativă care va duce la o utilizare mai redusă a numerarului.

Banca Naţională a Elveţiei analizează cu atenţie situaţia bancomatelor şi a sucursalelor bancare şi va lua măsuri dacă tendinţa descendentă se accelerează, conform sursei citate. Schlegel a refuzat să facă comentarii legate de impactul reducerii sucursalelor bancare după ce în 2022 UBS a preluat Credit Suisse, spunând că este o decizie de afaceri a UBS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel