Banca Mondială, un nou Cadru de Parteneriat de Ţară (CPT) cu România

România şi Republica Moldova, memorandum de colaborare
România şi Republica Moldova, memorandum de colaborare

Un nou proiect pentru, dezvoltarea României, a fost aprobat de reprezentanții Băncii Mondiale. 

Alegeri prezidentiale 2024

Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat un nou Cadru de Parteneriat de Ţară (CPT) cu România, cu o perioadă de cinci ani, care va avea ca priorităţi investiţiile în oameni, susţinerea unei dezvoltări mai dinamice a sectorului privat şi un grad de pregătire mai avansat în faţa dezastrelor naturale şi a schimbărilor climatice.
Strategia are un caracter selectiv în ţintirea provocărilor existente în România, iar scopul acesteia este de a aborda problemele-cheie care afectează creşterea sustenabilă şi incluzivă, conform Agerpres.

"Creşterea economică a României este una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană din 2010, cu o rată medie de creştere de 2,8% în perioada 2010-2017, însă în ciuda celor 11 ani în Uniunea Europeană, calitatea infrastructurii este nesatisfăcătoare, ceea ce impune constrângeri asupra investiţiilor şi productivităţii în sectoare cum ar fi producţia, agricultura şi turismul. Sectorul privat, deşi este dinamic, este mic, cu acces limitat la finanţare, în special pentru IMM-uri şi microîntreprinderi. Ceea ce este mai îngrijorător este faptul că, în ciuda creşterii accentuate, nivelul veniturilor medii nu a convers cu cel european, gradul de reducere a sărăciei a fost scăzut, iar clivajele sociale şi regionale sunt substanţiale şi din ce în ce mai mari. Peste 25% din populaţia României trăieşte cu mai puţin de 5,50 dolari/zi, ceea ce constituie cea mai mare rată a sărăciei din UE", se arată în comunicat.

Creșterea României prin instituțiile puternice și eficiente


Tatiana Proskuryakova, Director de Ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria a afirmat că instituţiile puternice şi eficiente sunt elementul cheie ce poate susţine creşterea României pe termen lung, iar eradicarea sărăciei va necesita investiţii mai numeroase în educaţie, în sănătate şi locuri de muncă mai bune.

"Eradicarea sărăciei şi asigurarea unei prosperităţi sporite şi împărtăşite de către toţi românii va necesita investiţii mai numeroase şi mai inteligente în educaţie, într-un sistem de sănătate modern şi locuri de muncă mai bune. Cadrul de Parteneriat cu Ţara pentru perioada 2018-2023 va veni în sprijinul unor domenii de importanţă critică al căror obiectiv este acela de a ajuta România să valorifice enormul capital pe care îl are şi de a se asigura că nimeni nu este exclus", a subliniat oficialul BM.

Trei domenii principale

CPT cu România se va axa pe trei domenii principale, concentrându-se pe îmbunătăţirea capitalului uman, dezvoltarea sectorului privat şi competitivitate, precum şi pe rezistenţa în faţa şocurilor. Printre obiectivele specifice se numără: îmbunătăţirea tranziţiei către educaţia terţiară pentru categoriile sărace şi vulnerabile; îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate moderne; conectarea categoriilor sărace şi vulnerabile la locurile de muncă; consolidarea capacităţii de construire a infrastructurii de transport; îmbunătăţirea capacităţii de atragere a investiţiilor private la nivel regional şi local; accelerarea ritmului de dezvoltare a pieţei de capital şi accesul la finanţare; îmbunătăţirea gradului de pregătire naţională în faţa dezastrelor naturale şi a schimbărilor climatice.

"IFC va continua să sprijine sectorul privat din România prin investiţii şi prin mobilizarea altor finanţări, atât din surse naţionale, cât şi din surse internaţionale, pentru a încuraja creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. IFC se va implica în noi proiecte pentru consolidarea sectorului financiar şi pentru dezvoltarea în continuare a pieţelor de capital în vederea diversificării opţiunilor de finanţare, precum şi pentru îmbunătăţirea accesului la capital pe termen lung, în special pentru IMM-uri şi microîntreprinderi. De asemenea, IFC va sprijini participarea sectorului privat la dezvoltarea infrastructurii din România şi va explora noi oportunităţi de investiţii în domeniul agroalimentar, al producţiei şi în industria serviciilor", a declarat, la rândul său, Thomas Lubeck, director regional al IFC pentru Europa Centrală şi de Sud-est. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel