Curtea de Apel Cluj a decis suspendarea ordinului ANPC privitor la calculul ratelor.
Vineri, 16 iunie 2023, Curtea de Apel Cluj a decis suspendarea ordinului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) privitor la calculul ratelor.
„Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Banca Transilvania SA în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Președintele ANPC.
Dispune suspendarea Ordinului nr.424 din 23.05.2023 emis de Președintele ANPC până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare care se depune, sub sancțiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată azi 16.06.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei“, se arată în decizia Curții de Apel Cluj.
'ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului', a precizat Paul Anghel, directorul general al ANPC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News