Banca Transilvania, profit în creştere cu 28% în primul semestru. La nivel de grup, profitul a depăşit 942 milioane de lei

Banca Transilvania (BT) a raportat, la 30 iunie 2019, un profit net consolidat de 848 de milioane de lei, în creştere cu 28% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în timp ce la nivel de Grup valoarea aceluiaşi indicator a fost de 942,36 milioane de lei, în creştere de la 864,6 milioane de lei, reiese din rezultatele financiare ale băncii, publicate miercuri pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Alegeri prezidentiale 2024

Conform raportului financiar, în primele şase luni ale anului, activele Grupului BT au ajuns la 81,6 miliarde de lei, în timp ce eficienţa operaţională se păstrează la nivelul de 45,87%. Activele BT se cifrează la 77,73 miliarde de lei. În ceea ce priveşte datoriile BT, acestea însumează 70,01 miliarde de lei, la nivel de bancă, respectiv 73,29 miliarde de lei la nivel de Grup. Pe segmentul de creditare, datele băncii arată că, în intervalul de referinţă, au fost acordate peste 100.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice, iar valoarea creditelor, per ansamblu, până la 39,3 miliarde de lei.

În acelaşi timp, depozitele clienţilor BT au ajuns, în S1, la 67,4 miliarde de lei, din care 47,2 miliarde de lei reprezintă economiile persoanelor fizice şi 20,2 miliarde de lei ale persoanelor juridice. Pe de altă parte, veniturile nete din dobânzi au înregistrat, la nivel de Grup, un salt de la 1,276 miliarde de lei, în primul semestru din 2018, la 1,512 miliarde de lei, în acest an. 'A fost o perioadă dinamică, cu volume în creştere, ceea ce ne-a permis să obţinem venituri bune în condiţiile unor comisioane reduse. Ritmul creşterii depozitelor, creditelor şi operaţiunilor arată încrederea clienţilor persoane fizice şi IMM în BT.

Rezultatele primului semestru pregătesc terenul pentru planurile mari pe care le avem în perioada următoare', a declarat Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania. Conform raportului de date financiare, taxa pe activele BT, aferentă primului semestru din acest an, este de 90,502 milioane de lei, iar banca o va plăti până în 25 august, urmând ca, până la data de 25 august 2020 să fie regularizată în funcţie de suma rezultată în urma calculării taxei la nivelul întregului an. Având în vedere nivelul taxei preliminare pe active, calculată la data de referinţă 30 iunie 2019 şi luând în considerare un calcul proporţional, dacă BT ar înregistra efectul acestei taxe pentru perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2019, profitul net la această dată ar ajunge la 809,98 milioane lei de la 848 milioane lei.

În primele şase luni ale anului au fost înregistrate cu 46% mai multe tranzacţii efectuate cu cardurile şi cu accesoriile de plată (walletul BT Pay, ceas, brăţară şi sticker contactless), faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aplicaţia BT Pay are peste 300.000 de utilizatori, iar numărul de transferuri din BT Pay către utilizatorii aplicaţiei pe baza numărului de telefon din lista de contacte, respectiv prin IBAN către clienţii altor bănci (iunie a.c. vs decembrie 2018) s-a majorat cu 170%. De asemenea, numărul plăţilor cu BT Pay s-a dublat în prima jumătate a anului. BT este între primele bănci din România care oferă serviciul Apple Pay clienţilor, facilitatea beneficiind de o adopţie foarte bună, precizează sursa citată.

Tot în zona digitală, BT a anunţat lansarea împreună cu un FinTech internaţional a aplicaţiei BT Visual Help, prin care clienţii îşi pot gestiona facil, non-stop şi gratuit, prin telefon, cardurile. Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 4,65% la 30 iunie 2019. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 96%, în timp ce solvabilitatea băncii, fără profitul anului 2019, este de 18,63%, iar cu profitul inclus aceasta este de 20,53%. În ianuarie 2019, Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru finanţări pe termen lung al Băncii Transilvania (IDR) la ‘BB+', cu perspectivă stabilă, precum şi nivelul ratingului de viabilitate (VR) la nivelul ‘bb+'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel