Băncile europene se confruntă cu un deficit de capital de 135 de miliarde de euro

Marile bănci din Uniunea Europeană ar putea avea nevoie de o majorare colectivă de capital în valoare de 135 de miliarde de euro (153 miliarde de dolari) pentru a îndeplini integral până în 2027 noile reglementări Basel III, se arată într-un raport al Autorităţii Bancare Europene (EBA) publicat marţi, transmite Reuters.

 Conform documentului EBA, creditorii trebuie să-şi majoreze capitalul cu cel puţin 24,1% pentru a se conforma normelor Basel III - menite să înlăture orice îndoială cu privire la soliditatea băncilor pe plan global. La o audiere publică, oficialii EBA au declarat că deficitul cel mai ridicat se înregistrează la cele mai mari bănci din 189 incluse în studiu.

În timp ce deficitul total de capital este de aproximativ 135 de miliarde de euro, aproape întreaga sumă se înregistrează în rândul marilor bănci. Dacă instituţiile financiare, în loc să-şi majoreze capitalul nu şi-ar distribui profiturile în timpul perioadei de tranziţie, atunci deficitul ar fi redus la 58,7 miliarde de euro. Băncile au la dispoziţie şapte ani pentru a acoperi deficitul şi pentru jumătate dintre ele nivelul minim de majorare a capitalului ar fi de aproximativ 10%, apreciază oficialii EBA.

În 2017 a fost semnat un acord privind noile reglementări globale stabilite de Comitetul Basel pentru Supravegherea Bancară (BCBS), care vor întări şi mai mult reglementările internaţionale post-criză pentru bănci. Acordul include noi limitări ale modului în care băncile estimează riscul creditelor ipotecare, ale împrumuturilor şi ale altor active în bilanţurile lor, într-un efort de a îmbunătăţi transparenţa şi situaţia bilanţurilor, se arată în comunicatul BCBS.

Oficialii europeni sunt împotriva majorării semnificative a capitalului, avertizând că, astfel, unele servicii ale băncilor vor deveni mai scumpe. Comitetul Basel, un organism de reglementare bancară ce cuprinde aproape 30 de state, stabilise ca din 2016 să intre în vigoare noile reglementări bancare - cunoscute sub numele de Basel III. Dar cei ce se opun noilor reglementări, în special în Europa şi Japonia, consideră că revizuirea a mers prea departe, deoarece se tem că băncile vor trebui să majoreze excesiv de mult nivelul capitalului.

Autorităţile din Europa solicitau să fie calibrate cerinţele de capital conform riscurilor pe care şi le asumă băncile şi a modelelor lor de afaceri. Normele Basel III, elaborate după izbucnirea crizei financiare, vizează mai ales consolidarea fondurilor proprii ale băncilor, precum şi rezervele lor de lichidităţi pentru a limita riscurile de faliment şi a evita noi crize. Guvernele din întreaga lume au cheltuit miliarde de dolari din banii contribuabililor pentru a salva băncile care au întâmpinat probleme după criza financiară din 2007 - 2009 şi al căror faliment ameninţa stabilitatea întregului sistem financiar global. De atunci, organismele de reglementare din G20 au încercat să găsească modalităţi pentru a evita repetarea unei astfel de situaţii, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel