Potrivit unui proiect al Autorității pentru Protecţia Consumatorilor, băncile vor fi obligate să afişeze pe ecranele bancomatelor toate comisioanele aferente operaţiunilor pe care un client doreşte să le efecuteze cu un card de debit sau credit, exprimate în suma exactă, nu procentual.
Publicitate
"Prestatorii de servicii care efectuează operaţiuni de plată prin intermediul cardurilor de debit şi a cardurilor de credit la terminalele ATM au obligaţia de a informa consumatorii asupra tuturor comisioanelor, taxelor şi oricăror altor tipuri de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de prestări servicii, conform prevederilor prezentului ordin", se arată într-un proiect de ordin publicat pe site-ul ANPC.
Bancomatele trebuie să afişeze pe ecrane toate informaţiile legate de costurile tranzacţiei, în ordinea operaţiunilor efectuate de către client, acesta având astfel posibilitatea de a renunţa la operaţiunea respectivă, fie că este vorba despre eliberare de numerar, transfer din cont, plăţi de facturi sau alte servicii solicitate.
Informaţiile privind costurile trebuie să fie vizibile şi uşor de citit, precizând suma exactă pe care o persoană o are de plătit pentru fiecare operaţiune, nu procentul perceput.
Totodată, dimensiunea literelor/cifrelor trebuie să fie egală cu restul caracterelor de pe ecranul ATM-ului.
Dacă se blochează sau se reţine cardul de debit/credit în bancomat, insituţia de credit care deţine ATM-ul are obligaţia să informeze clienţii respectivi pe ecranul terminalului despre termenul maxim de recuperare a cardului şi numărul de telefon la care clientul poate apela în această situaţie, cu intervalul orar specificat în care poate contacta banca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu