Băncile reiau competiţia pe creditele de consum în euro. Dobânzile la nivelul minim istoric

euro
euro

Băncile reiau competiţia pe segmentul creditelor de consum în euro destinate populaţiei reducând dobânda anuală efectivă (DAE) medie pentru aceste împrumuturi cu 1,88 puncte în ianuarie, la 6,55%, nivel minim istoric, potrivit datelor BNR.

Contrar evoluţiei DAE la creditele de consum în euro nou acordate populaţiei, indicele de referinţă pentru dobânzile în euro, Euribor la trei luni, a crescut uşor pe parcursul primei luni din 2011 de la 1,001% la 1,074% spre finele lui ianuarie, scrie Mediafax.

BNR publică informaţii despre evoluţia dobânzilor la credite şi depozite din luna ianuarie 2007, când Euribor la trei luni se situa la nivelul de circa 3,7%.

DAE pentru creditele în euro destinate consumului populaţiei era în ianuarie 2007 de 12,6% şi a scăzut sub pragul de 10% din luna februarie 2010. Pe parcursul anului trecut, această dobândă a avut o evoluţie mixtă, dar a ajuns la 8,43% în decembrie 2010.

Autorităţile române s-au angajat faţă de FMI că vor monitoriza evoluţia creditării în devize străine şi vor lua măsuri dacă va fi necesar pentru a se asigura că împrumuturile în valută au un preţ suficient de ridicat pentru a reflecta riscurile asociate pentru debitorii neacoperiţi faţă de riscul valutar. Acest angajament a fost asumat în condiţiile în care soldul creditelor în valută este aproape dublu comparativ cu împrumuturile în monedă naţională.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a atras de mai multe ori atenţia asupra gradului ridicat de risc pe care îl au creditele acordate în valută pentru persoanele cu venituri în lei, dar şi împrumuturile negarantate destinate consumului populaţiei.

Mai mult, oficialul BNR a transmis în ultima perioadă mai multe mesaje către băncile comerciale de a relua finanţarea companiilor, susţinând că nu mai există spaţiu pentru creditarea populaţiei.

Potrivit celor mai recente date publicate de BNR, populaţia a contractat credite în sumă de peste 101 milioane de lei, dintre care 65,6 miliarde de lei au fost acordate în valută şi doar 35,4 miliarde de lei în monedă naţională. Mai mult, potrivit statisticii în profil teritorial, soldul creditelor acordate gospodăriilor pentru consum depăşea echivalentul a 37 miliarde de lei în cazul finanţărilor în valută, cu mult peste suma de 26 miliarde de lei a împrumuturilor date în lei.

Instituţiile de credit au ieftinit în ianuarie şi împrumuturile în euro pentru locuinţe acordate populaţiei , pentru care DAE a scăzut cu 0,25 puncte faţă de ultima lună a anului trecut, la 5,89%.

Per total, dobânda medie pentru creditele noi în euro acordate populaţiei s-a redus în prima lună a acestui an cu 0,32 puncte, la 5,57%.

Totuşi, per total, dobânda la creditele noi acordate în euro a crescut în ianuarie cu 0,22 puncte procentuale, la 5,45%, pe fondul scumpirii împrumuturilor pentru firme cu 0,33 puncte, la 5,39%.

Băncile au redus în ianuarie şi dobânzile la depozitele noi în euro constituite de populaţie, cu 0,2 puncte procentuale, la 3,24%, concomitent cu majorarea ratelor la plasamentele realizate de firme cu 0,1 puncte, la 2,55%.

În ceea ce priveşte dobânzile la depozitele şi creditele în euro existente în sold, băncile nu au realizat în ianuarie schimbări semnificative.

Referitor la dobânzile la lei, cea mai mare modificare adusă de bănci în luna ianuarie a vizat creditele nou acordate populaţiei, pe care le-au scumpit cu 0,91 puncte, la 12,49%, nivel similar celui din prima lună a anului 2009.

Pe de altă parte, băncile au ieftinit cu peste 0,2 puncte procentuale credite existente în sold, atât în cazul populaţiei cât şi al firmelor, la 14,59% şi, respectiv, 10,32%.

Dobânzile acordate pentru depozitele noi, constituite în lei, au coborât în ianuarie cu 0,35 puncte, la 5,99%. În cazul populaţiei, ratele la plasamentele în lei au scăzut cu 0,43 puncte, la 7,19%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel