Bancomate aruncate în aer, în Otopeni. Iulian Surugiu (SNAP): Nu vor să priceapă!

Două bancomate au sărit în aer, marți dimineață, la Otopeni. Iulian Surugiu, președinte fondator, a reacționat după incident. 

Marți dimineață, criminaliști și polițiști au intervenit la o bancă din Otopeni, două ce două bancomate au sărit în aer. Locatarii dintr-un bloc au fost treziți de zgomotul puternic și au ieșit afară să vadă ce s-a întâmplat. Inițial, au crezut că e vorba de un incendiu și la fața locului au ajuns, inițial, și pompierii. 

S-a stabilit că a fost vorba de un jaf. La fața locului continuă cercetările. 

Iulian Surugiu, președinte fondator SNAP, a declarat la RTV, privind acest incident, că „de foarte multă vreme spun că avem nevoie de o reformă. Noi avem nevoie de oameni. Trebuie să existe patrule. Nici nu vor să învețe, că sunt comozi! Nu vor să priceapă că Poliția trebuie să fie una pro-activă? Le spun să bage indicatorul de prevenție de cinci ani după care să fie evaluat polițistul”. 

„În Poliție, rata criminalității crește. Suntem într-un trend ascendent. Dacă fac reforma niște oameni care habar n-au, o să facă mari prostii. Merg din prostie în prostie. Reforma trebuie făcută de foști polițiști, de specialiști, împreună cu procurorii”, a încheiat Iulian Surugiu, președinte fondator SNAP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel