Patru prieteni, un arhitect, un chirurg, un anestezist și un politician s-au întâlnit la o discuție și au decis să stabilească care dintre ei are cea mai veche meserie din lume.
Chirurgul a început să-și susțină cauza:
– Biblia spune că Domnul a luat o coastă de la Adam și a creat femeia, iar asta dragii mei presupune talentul celui mai iscusit chirurg, așa că rezultă că meseria mea e cea mai veche din lume.
– Să zicem că ai dreptate, spune anestezistul. Totuși, înainte de a efectua operația, pacientul trebuie adormit, iar asta necesită talentul celui mai iscusit anestezist. Așadar, cred că meseria mea poate fi considerată cea mai veche.
– Să zicem că aveti amandoi dreptate. Totuși, înainte de orice nu a existat decât haosul. Totul a trebuit să fie plănuit, schițat și construit, iar asta necesită talentul celui mai iscusit dintre arhitecți.
Auzind acestea, politicianul îi privește pe cei trei prieteni și le spune:
– Și totuși, dragii mei, cine credeți că a creat haosul?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News