Compania care deține Băneasa Shopping City a plătit în ultimii 16 ani impozite și taxe în valoare de 1,5 miliarde de euro.
Un studiu KPMG Advisory arată că Băneasa Developments a plătit, în perioada 2005-2021, aproape 1,5 miliarde de euro, sume care au ajuns la bugetul public, prin taxe și impozite.
Băneasa Developments, compania care administrează mallul Băneasa Shopping City, clădiri de birouri și rezidențiale în zona de Nord a Capitalei, a avut în 2020 o cifră de afaceri de 44 milioane de euro și o suprafață închiriabilă de 68.000 de metri pătrati.
Pe de altă parte, Băneasa Business & Technology Park reprezintă 3,2% din suprafața totală închiriabilă de birouri din zona de Nord a Bucureștiului.
În studiu se arată că, pe lângă cele 2.600 de salarii directe suportate de entitățile Băneasa în perioada 2005-2020, chiriașii Băneasa Developments au plătit peste 55.000 de salarii.
Mai mult, peste 150.000 de salarii au fost suportate în perioada 2005-2021 ca rezultat al efectului indus al activității comerciale al entităților Băneasa și a chiriașilor Băneasa Developments.
În plus, zona comercială Băneasa a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării zonei metropolitane și a infrastructurii acesteia.
Per total, din cele 414 milioane de euro impact direct între 2005 și 2021, peste 95% a fost generat după criza economică.
Alte sume se referă la cheltuielile pentru achiziții în toți acești ani, acestea ridicându-se la aproape 644 milioane de euro.
Impactul indirect, în perioada amintită, generat prin activitățile comerciale ale chiriașilor ajung la 1177 de milioane de euro.
Salariile nete, impozitele și contribuțiile aferente rezultate ca urmare a efectului indus de dezvoltarea proiectului comercial, de birouri și rezidențial de pe platforma Băneasa reprezintă 1464 de milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu