Băneasa Shopping City, surprize pentru vizitatorii centrului comercial, cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate

15 ani de fashion, lifestyle și o comunitate bine definită se sărbătoresc, în luna aprilie, la Băneasa Shopping City.

Centrul comercial Băneasa Shopping City, lider pe piaţa românească de fashion şi entertainment, împlinește, în luna aprilie, 15 ani de activitate și anunță peste 250 milioane de vizite acumulate pe tot parcursul acestor ani. 

De 15 ani, Băneasa Shopping City reprezintă destinația de shopping preferată de iubitorii de branduri premium, cu peste 250 de milioane de vizite cumulate, peste 40 de magazine deschise în exclusivitate într-un centru comercial în România și vânzări anuale ale retailerilor ce au depășit, în 2022, nivelul de 330 milioane de Euro.

Cu ocazia aniversării, Băneasa Shopping City le mulțumește tuturor celor care i-au trecut pragul și promite continuarea misiunii declarate încă de la deschidere, aceea de a oferi experiențe la cele mai înalte standarde.

Băneasa Shopping City, deschis în 2008

În 2008, pe 18 aprilie, se deschideau porțile centrului comercial care avea să devina cel mai cunoscut și apreciat din România, când peste 120.000 de vizitatori au participat la prima experienţă de shopping premium. De atunci, mixul de branduri s-a îmbunătățit și diversificat constant, iar astăzi, centrul comercial acomodează peste 280 de magazine. Dintre acestea, peste 40 de branduri se află în exclusivitate, dispuse pe o suprafață totală destinată spațiului de retail de 55.000 mp, la care se adaugă cinematograful Cineplexx România, cu o suprafață totală de peste 12.000 mp și zona Carrefour Feeria, cu peste 15.000 mp.

Diversitatea magazinelor, brandurile aflate aici în exclusivitate, parteneriatele strategice, sutele de evenimente-premieră găzduite și organizate, conceptele unice de campanii și surprizele cu care centrul comercial și-a întâmpinat mereu vizitatorii sunt unele dintre cele mai importante aspecte care diferențiază Băneasa Shopping City de celelalte centre comerciale din București și din țară, oferind experiențe unice și memorabile. 

Surprize pentru vizitatorii centrului comercial

"Lucrăm în mod continuu pentru a îmbunătăți selecția de magazine, pentru a dezvolta și susține portofoliul extins de branduri premium aflate în exclusivitate în centrul nostru comercial. Totodată, avem grijă ca fiecare detaliu să fie pus la punct, pentru a le oferi vizitatorilor noștri experienţe de shopping inedite și memorabile. În 15 ani de la înființare, Băneasa Shopping City a devenit un stil de viață și o sursă de inspirație, iar pentru acest lucru le mulțumim clienților, chiriașilor și tuturor partenerilor, împreună cu care astăzi alcătuim această comunitate. Vom continua să surprindem plăcut și să înregistrăm noi standarde de performanţă, ținând în permanență cont de feedback-ul clienţilor noștri", a declarat Răzvan Marcu, Chief Commercial Officer Băneasa Shopping City. 

Pentru a sărbători cei 15 ani de activitate, Băneasa Shopping City a pregătit o serie de surprize pentru vizitatorii centrului comercial, pe toata durata lunii aprilie.

Portofoliul complet de branduri, oferta comercială și mai multe detalii despre companie sunt disponibile pe website-ul www.baneasa.ro și pe paginile oficiale de Facebook și de Instagram.


Despre Băneasa Shopping City

Centrul comercial Băneasa Shopping City este lider pe piaţa locală de fashion şi entertainment, oferind clienților săi un mix unic de branduri, care poate satisface şi cele mai exigente dorinţe în materie de shopping, de la cele de renume internaţional, la magazine ale designerilor români, precum și o varietate de restaurante rafinate și cafenele. Centrul comercial acomodează, de asemenea, o zonă impresionantă pentru divertisment, Cineplexx Băneasa. Toate aceste caracteristici sunt menite să asigure confortul clienților şi transformă Băneasa Shopping City în destinația exclusivistă de shopping, relaxare și entertainment a României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel