Aeronavele long-courrier pot opera în siguranţă zboruri pe Aeroportul Henri Coandă, fără restricţii, informează vineri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
'Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a primit miercuri, 20 decembrie 2017, confirmarea că respectă standardele europene de siguranţă în domeniul aviaţiei, fiind autorizată să opereze Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, în conformitate cu cele mai recente norme ale Uniunii Europene: Regulamentul Comisiei Europene nr. 139/2014 privind stabilirea cerinţlor tehnice şi procedurilor administrative referitoare la aerodromuri şi Regulamentul Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene nr. 216/2008 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile', se arată într-un comunicat al CNAB, remis Agerpres.
Termenul impus de Comisia Europeană pentru conformarea tuturor aeroporturilor din statele UE este 31 decembrie 2017, dată la care intră în vigoare noile criterii europene. Aeroportul Henri Coandă a respectat şi până în prezent standardele europene de siguranţă aeronautică, iar, începând cu 20 decembrie, principala poartă aeriană a României îndeplineşte inclusiv criteriile impuse de noul regulament al Comisiei Europene.
Scopul Regulamentului Comisiei Europene 139/2014 este implementarea şi menţinerea celor mai stricte standarde de siguranţă a aviaţiei civile la nivelul aeroporturilor europene, prin actualizarea tehnicilor şi procedurilor care definesc siguranţa operării aeronavelor pe aerodromurile UE. Certificarea acordată CNAB autorizează Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti să opereze în siguranţă, fără restricţii, inclusiv aeronave de tip long-courrier, care pot realiza zboruri transatlantice.
[citeste si]
'Certificarea europeană fără restricţii de operare reprezintă confirmarea eforturilor pe care echipa CNAB le-a depus în acest an pentru a asigura în permanenţă un nivel înalt de siguranţă, securitate şi confort pentru toţi pasagerii care tranzitează Aeroportul Henri Coandă. Pentru obţinerea acestei certificări, am impus ca priorităţi eficientizarea procedurilor operaţionale, redimensionarea investiţiilor în infrastructura aeroportuară şi realizarea urgentă a lucrărilor de reparaţii la piste, platforme şi căi de rulare, cu preocupare majoră pentru menţinerea celor mai stricte standarde de siguranţă a operaţiunilor aeriene pe aeroporturile din Bucureşti', a precizat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu