FCSB va juca pe stadionul Ghencea meciul cu CFR Cluj.
Bănel Nicoliţă a anunţat deja că merge la meci şi că îşi va lua şi fetele.
”Absolut normal. Mi-e greu să laud normalitatea. Așa trebuia să se întâmple în orice loc civizilat. Dacă la Roma, pe Olimpico, pot juca și Lazio și Roma, și alea chiar au tradiții, dacă la Milano pot juca Milan și Inter, dacă au o problemă cu stadionul, când joacă CSA Steaua pot să îi spună Stadionul Marius Lăcătuș, iar când joacă FCSB pot să îi spună Stadionul Mirel Rădoi, dacă au o problemă, cum e cu Meazza și San Siro, la Milano", a declarat Andrei Vochin, jurnalist.
"Mă bucur că în final s-a făcut dreptate, meritam să jucăm în Ghencea. Vă dați seama ce bucurie imensă va fi pentru suporterii steliști adevărați care vor fi la meciul cu CFR. Suntem nerăbdători să ajungem acolo și să susținem echipa așa cum am făcut mereu.
Eu, ca jucător, cât am jucat pentru Steaua (n.r. FCSB), mi-am dat viața și sunt sigur că suporterii fac asta până în momentul de față. Abia așteptăm să jucăm cu 30.000 de oameni în spate. Acolo e casa noastră și e clar că merităm să jucăm acolo. E făcut din bani publici.
Merg la meci, îmi iau fetele și o să le spun că pe acest teren tatăl lor i-a dat gol lui Galatasaray și a calificat echipa în Champions League. Acolo am trăit cele mai frumoase bucurii, acolo e acasă, acolo am jucat. Mi-am dorit și mereu am sperat că într-o zi vom reveni la noi acasă”, a spus Bănel Nicoliță, potrivit fanatik.ro.
Mihai Stoica a anunţat că s-au vândut deja 20.000 de bilete pentru meciul cu CFR Cluj şi că, cel mai probabil, va fi un stadion plin.
"Din 27.540 locuri vandabile, am trecut de 22.000. Vom păstra și pentru casele de bilete pentru a veni în sprijinul celor care n-au acces online, doar că, probabil, vor rămâne foarte puține", a scris Mihai Stoica pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News