Bănel Nicoliță, fostul fotbalist al Stelei, are mari probleme financiare. Din cauză că trebuie să returneze sume uriașe interlopilor, el caută disperat „salvarea” în America.
Bănel Nicoliță trece printr-o situație foarte dificilă. Fostul fotbalist al Stelei a investit mulți bani în fotbal, în echipa din localitatea sa natală, CS Făurei. Însă aceasta a fost una dintre cele mai neinspirate decizii din viața sa, scrie Fanatik.ro.
Nicoliță a băgat peste 300.000 de euro la Făurei, echipă la care era finanțator, manager și antrenor. Formația evoluează în Liga 3, însă s-a dovedit a fi o adevărată „gaură neagră”.
Implicarea totală la CS Făurei i-a adus şi divorţul, investiţiile uriaşe din buzunarul propriu şi timpul tot mai puţin petrecut alături de soţie şi cele două fete afectându-i iremediabil şi viaţa de familie. Iar lucrurile merg din rău în mai rău pentru Bănel Nicoliţă.
Bănel Nicoliță a fugit în America din cauza unei datorii de 100.000 de euro, mai precizează sursa citată. Acesta a pierdut tot, apartamente, bunuri, banii economisiţi din cariera de fotbalist. Ba, chiar mai mult, a intrat în datorii.
A împrumutat sume importante de la cămătari pe care nu a mai putut să le achite. Fostul fotbalist a rămas dator cu 100.000 de euro către persoane din lumea interlopă şi, în disperare de cauză, de frica lor, a fugit în Statele Unite ale Americii în speranţa că va reuşi să facă rapid rost de bani, măcar pentru a plăti creanţele pe care le are la oamenii „periculoşi” de la care s-a împrumutat în România.
„Hai să vă spun sincer. Sunt un prost, recunosc, sunt un prost că m-am lăsat devreme, dar m-am ambiţionat când am auzit anumiţi oameni că zic că ei şi-au făcut echipă, că sunt buni. Mi s-a pus ceaţă. Eram în Cipru şi am spus stop!”, a spus Bănel Nicoliţă
Bănel Nicoliță a spus, în 2020, care a fost motivul care a dus la ruptura dintre el și soție. Cei doi au împreună două fetițe. Divorțul a fost din cauza mea. Eu am vrut sa fac ceva aici la Făurei și fosta mea soție nu a fost de acord. Am investit aici, m-am îndepărtat de familie. A fost nevoie să renunț la familie. Au intervenit discuții, reproșuri, acesta a fost motivul divorțului”, a spus Bănel Nicoliță. Citește continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu