Primăria Capitalei a investit un milion și jumătate de euro pentru modernizarea Spitalului Cantacuzino.
La Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, aflat în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, s-au inaugurat două compartimente dotate cu aparatură ultraperformantă: Endoscopie Digestivă cu șase paturi și Oncologie Medicală cu șapte paturi.
Dezvoltarea compartimentului de endoscopie a început în decembrie 2016 si s-a făcut în două etape. Prima etapa a constat în achiziționarea de aparatură endoscopică de ultima generație (Fujifilm, seria 7000) reprezentată de două gastroscoape și două colonoscoape cu rezolutie FullHD și zoom optic de până la 125x. Pe lângă achiziția de aparatură endoscopică clasică (endoscop și gastroscop) au fost achiziționate și un sistem complet de ecoendoscopie și un duodenoscop. Astfel, dacă până la acel moment, în cadrul spitalului, se efectuau 1-2 proceduri de tip ERCP / lună, numărul acestora a crescut exponențial, ducând la aproximativ 250 de proceduri în 2018. În același timp, ecoendoscopia cu puncție fin aspirativă a reprezentat o noutate pentru Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, folosirea acesteia contribuind la o mai bună evaluare a patologiei tumorale pancreatice, ceea ce a dus la scăderea mortalității și morbidității pacienților internați în cadrul spitalului cu această patologie.
A doua etapă a constituit deschiderea unei noi săli dedicată endoscopiei intervenționale, dotată după ultimele standarde. În același timp s-a trecut de la procesarea manuală a tuburilor la cea automată, prin utilizarea a două mașini de spălat endoscoape. Noua sală de endoscopie este deservită de două saloane pre/post procedural, fiecare cu 3 paturi, O2 și vacuum. Echipamentele medicale, în valoare de peste 450.000 de euro, deservesc toți pacientii spitalului dar și bolnavii din alte spitale care au bilet de trimitere.
În ceea ce privește personalul, dacă s-a început cu un singur gastroenterolog și o singură asistentă de endoscopie, acum, în cadrul compartimentului își desfașoară activitatea trei medici specialiști gastroenterologi (toți prezentând abilități de endoscopie terapeutică) și trei asistente, ceea ce a determinat creșterea numărului de proceduri și complexitatea acestora. La momentul actual, în cadrul compartimentului se efectuează aproximativ 3500 de proceduri endoscopice pe an. Dintre care putem enumera aproximativ 150 de montări de gastrostome(PEG) pentru pacienții cu patologie tumorală ORL, aproximativ 50 de stenturi de tub digestiv (excluzând pe cele de tract biliar), atât pentru patologie malignă cât și benignă (fistule postoperatorii). În ceea ce privește patologia hepato-biliară, numărul de ERCP-uri s-a dublat constant, la momentul actual(iunie 2019) fiind aproape de a atinge numărul total de proceduri efectuate din anul precedent, un element important fiind și faptul că Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino este printre puținele spitale din țară în care patologia litiazică biliară (colecisto-coledociană) se rezolvă într-un singur timp operator.
Acest compartiment dispune de trei saloane cu șapte paturi, unde pot fi tratate toate tipurile de cancer. 90 de pacienți vor putea face tratatmente cu citostatice și evaluare de marker tumorali, lunar. Saloanele au aer condiționat, baie proprie, măști de oxigen și telecomandă pentru apelarea asistentelor. Compartimentele de Endoscopie Digestivă și Oncologie Medicală dispun și de un sistem performant de supraveghere video.
Numai anul trecut, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a investit aproape un million de Euro în amenajări și reparații la Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu