Bani pentru educaţie. Victor Negrescu, anunţ de la Bruxelles

Victor Negrescu
Victor Negrescu

"Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, este important să realizăm că educația este un drept și că accesul la educație de calitate trebuie garantat pentru toată lumea, transmite europarlamentarul PSD Victor Negrescu". 

"În acest sens, am solicitat la nivel european ca fondurile alocate educației să crească atât la nivelul statelor membre, cât și prin alocarea a 10% din Planul European de Relansare Economică educației și formării.

Pentru creșterea performanței este nevoie ca toți actorii relevanți să devină co-creatori în procesul educațional, iar profesorii să fie cu adevărat valorizați de sistem. O salarizare adecvată și formarea continuă a profesorilor permit sistemului educațional să pregătească generațiile actuale pentru lumea de mâine. Ziua Profesorului este o bună ocazie de a ne reaminti că drepturile sociale ale profesorilor trebuie respectate pentru că aceștia sunt cheia performanței în educație.

De aceea sprijin apelul lansat astăzi de sindicatele din educație pentru deblocarea posturilor din sistem și creșterea efectivului pentru a îmbunătăți performanța, dar și pentru a reduce riscurile generate de pandemie", a scris Victor Negrescu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel