Consilierii judeţeni maramureşeni au alocat, luni, în şedinţă extraordinară bugetul necesar SC "Drumuri şi Poduri" Maramureş SA în valoare de 39 milioane lei, companie aflată în subordinea CJ Maramureş.
"Am făcut un efort uriaş în acest an, crescând bugetul societăţii 'Drumuri şi Poduri' Maramureş cu 50%. (...) Astfel, faţă de 24 de milioane de lei, cât am alocat în 2018, în 2019 s-au alocat 39 de milioane de lei acestei societăţi. Trebuie făcută menţiunea că şi angajaţii sunt plătiţi mult mai bine acum, fapt pentru care avem pretenţia ca recompensa salarială să se regăsească în calitatea muncii prestate. (...) Consiliul Judeţean merge pe două componente. Vorbim, în prima fază, despre propunerile de lucrări pe care SC Drumuri şi Poduri le face din bugetul alocat de instituţia tutelară, în timp ce o altă componentă face referire la banii pe care Consiliul Judeţean doreşte să îi acceseze la nivel guvernamental, pentru 26 de tronsoane de nivel judeţean, suma totală fiind de 108 milioane de lei în următorii trei ani, pentru reabilitarea altor 159 de km de drum judeţean, pe lângă cei aproximativ 200 de km care vor fi reabilitaţi prin proiectele Drumul Nordului, Valea Izei şi Valea Ruscovei", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
Acesta a mai menţionat că reţeaua de drumuri judeţene, peste 800 de km, este învechită şi se încearcă reparaţia drumurilor din varii surse de finanţare.
"Reţeaua de drumuri judeţene este extrem de învechită, fapt pentru care încercăm să accesăm toate sursele de finanţare existente", a spus Gabriel Zetea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News