Victor Negrescu transmite un mesaj ferm din Parlamentul European.
Publicitate
"Astăzi, am discutat cu și despre tineri pentru că m-am săturat de cercul vicios al generațiilor pierdute. Am convins decidenții europeni să aloce 8 milioane de euro pentru Anul European al Tineretului și să creștem bugetul Erasmus pentru anul viitor cu 35 de milioane de euro. Nu ne oprim aici. Tinerii nu au nevoie de poze frumoase, ci de soluții concrete.
Am început ziua cu promotorii europeni ai Parlamentului European, am continuat cu organizațiile de tineret reuniți de Europuls și Comisia Europeană și am finalizat ziua cu discuții cu tinerii și profesorii din Roșiori de Vede cu ocazia evenimentului organizat de noul centru Europe Direct Teleorman și municipalitatea locală. Tinerii din România chiar contează și au ce spune. Trebuie să îi auzim!", transmite Victor Negrescu, europarlamentar PSD.
O pondere de 30% dintre tinerii cu vârste între 16 şi 24 de ani (Generaţia Z), care vor să se angajeze în România, îşi doresc să lucreze în domenii tehnice precum: IT, software, hardware, inteligenţă artificială, gaming, inginerie, electronică sau telecomunicaţii, arată rezultatele studiului "Insights PulseZ", publicat vineri.
Conform cercetării de specialitate, realizată de IZI data, unul din trei tineri plănuieşte să se angajeze în România, în timp ce 21% vor să îşi continue studiile tot în ţară. În acelaşi timp, 12% dintre respondenţi au afirmat că vor să lucreze în străinătate, iar într-o pondere similară vor să-şi deschidă o afacere.
Atunci când îşi aleg angajatorul, pentru tinerii din Generaţia Z contează cel mai mult să le placă ceea ce fac (82%), echipa şi atmosfera de lucru (63%) şi pachetul salarial şi flexibilitatea programului (60%).
În ceea ce priveşte domeniul de activitate preferat, studiul arată că, dacă în 2020, unul din doi tineri îşi dorea să fie antreprenor sau manager, în acest an, pe lângă domeniile tehnice care cumulează opţiunile a 30% dintre respondenţi, domeniile umaniste precum psihologie, resurse umane sunt alese de unul din patru dintre respondenţi. Următoarele opţiuni profesionale vizează medicină/wellbeing (17%) şi educaţie/training (15%).
Dintre cei care ar alege să lucreze în domenii tehnice, 70% sunt băieţi, iar 59% dintre ei spun că îşi doresc să înveţe mai multe lucruri ce ţin de domeniul tehnologiei (programare, robotică) pentru a se dezvolta (faţă de 37% la nivelul general al eşantionului). O altă competenţă ce se doreşte a fi dobândită de 39% dintre reprezentanţii acestui segment este munca în echipă, semnificativ mai mult faţă de procentul de 26% la nivel de eşantion, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu