Ministrul Tineretului, Nicolae Bănicioiu, și șeful CJ Vrancea, Marian Oprișan, au fost martorii unei drame petrecute pe șoseaua București-Buzău. Două fetițe au fost spulberate de un TIR pe trecerea de pietoni în localitatea Limpeziș. Ministrul, medic stomatolog de profesie, a ajuns la puțin timp după accident la locul tragediei, acordând primul ajutor victimelor. Poliția, din câte ne-au declarat martorii oculari, nu intervenise, așteptând ambulanța. Fetițele fuseseră proiectate de TIR într-o baltă, intrând în stop cardio-respirator. Marian Oprișan a chemat ambulanța, apoi l-a sunat pe Raed Arafat, ca să fie trimis un elicopter care să ducă victimele la București.
Ministrul Tineretului a povestit, pentru DeCeNews, cum a decurs intervenția.
”Am început să o ajut pe prima fetiță, cea mai mică. Am căutat să-i fixez poziția, să-i degajez căile respiratorii, să nu se sufoce. Avea o rană la cap, din care curgea sânge. Un polițist mi-a dat niște tifon, iar o femeie câteva hârtii, cu care am încercat să opresc sângerarea. După aceea, văzând că nu mai respiră, am început să-i fac masaj cardiac extern și respirație gură la gură. A răspuns în câteva minute. Și-a revenit la viață. A început să respire singură. Atunci, m-am dus către cea mai mare, care părea moartă. Am încercat câteva mișcări de resuscitare, mi s-a părut că-și reia respirația...poate mi s-a părut. Atunci au ajuns cei de la Ambulanță și m-am dat de-o parte. Am aflat mai târziu, că a fost în zadar. Nu am avut timp să văd dacă au ajuns rudele, mi s-a părut că a spus cineva că e acolo fratele lor. Parcă auzeam cum plânge o femeie, mama fetițelor. Un trecător a spus că nu au tată. Speram ca măcar cea mică să supraviețuiască, nu părea a avea fracturi, dar nu este exclusă o hemoragie internă”.
Marian Oprișan a sunat la 112
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, care venea dinspre Bucureşti spre Buzău, a aflat că victimele au 12 și 15 ani.
"Nu am făcut altceva decât poate să facă un om normal în asemenea situaţie, a spus Oprișan, la România Tv. Vreau să îi mulţumesc domnului Bănicioiu care venea din celălalt sens şi m-a văzut şi a oprit. Mi s-a părut în acel moment că timpul trece foarte greu. Salvarea a făcut 25 de minute de la Buzău. Acolo viteza era de 50 kilometri la oră, TIR-ul era încărcat şi fiind încărcat a încercat să evite. L-am sunat imediat pe Raed Arafat şi am solicitat să trimită un elicopter la Buzău să le preia pe fetiţe. Chiar pe a doua fetiţă, care a murit, chiar Bănicioiu a resuscitat-o".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News