Banii chiar dau dureri de cap. Stresul financiar cauzează migrene

Cercetătorii confirmă faptul că există o legătură între apariția migrenelor și stresul financiar, mai ales în cazul persoanelor cu o anumită predispoziție genetică. Gena CLOCK a fost identificată ca fiind responsabilă de influențarea producerii migrenelor, mai ales când persoana suferă dificultăți financiare.

În cadrul European College of Neuropsychopharmacology (ECNP) din Paris a fost prezentat un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Budapesta și Manchester. 

Aproximativ 2.300 de participanți, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au completat chestionare ID-Migraine Questionnaire pentru a descoperi frecvența migrenelor și chestionare care urmăreau identificarea statutului financiar. Pentru obținerea materialului genetic, participanților le-au fost recoltate probe ADN din cavitatea bucală.

Gena CLOCK, responsabilă de migrene

Cercetătorii au urmărit posibile variații în configurația genei CLOCK – genă responsabilă de temperatura corpului, nivelul de cortizon, ritmul circadian – și felul în care acestea influențează apariția migrenelor. La început nu au descoperit nicio legătură relevantă între cele două elemente, însă în momentul în care s-a adăugat factorul de stres (îndeosebi stresul financiar), rezultatul s-a schimbat. Persoanele care prezentau modificări ale genei CLOCK și întâmpinau dificultăți financiare aveau șanse cu 20% mai mari să sufere de migrene. De asemenea, cercetătorii au descoperit faptul că aceste mutații sunt prezente în aproximativ 1/3 din populație.

„Acest studiu nu arată cauza migrenelor – nu este o singură cauză – dar arată că atât stresul, cât și factorul genetic au un efect. În munca prezentată aici, suntem capabili să arătăm cum stresul – reprezentat prin dificultățile financiare – poate conduce la o creștere în posibilitatea apariției migrenelor, în cazul persoanelor ce au o anumită genă modificată”, a declarat, Daniel Baksa de la Semmelweis University, Budapesta.

1 miliard de oameni suferă de migrene

Migrena este o afecțiune neurologică serioasă care afectează aproximativ 1 miliard de oameni din întreaga lume. Cauzele acestei afecțiuni sunt destul de complexe, în situația în care sunt implicate numeroase gene și interacțiuni ale acestora cu factorii de mediu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel