Horaţiu Cosma, USR, a spus la interviurile DC NEWS, ce sumă riscă să piardă România din PNRR, dar și cum vor fi, de fapt, irosiți banii destinați construcției căii ferate.
România riscă să piardă un miliard de euro din banii pe PNRR feroviar, susține Horaţiu Cosma, USR. Și asta nu este tot, cei 3 miliarde de euro care au fost deja contractați, ar urma să fie, de fapt, irosiți. Asta pentru că deși calea ferată va fi reconstruită de la zero, viteza de deplasare a trenurilor nu va crește simțitor.
"În total cât ar fi sumele care riscă să fie pierdute sau, mă rog, care sunt întârziate?", l-a întrebat jurnalistul Val Vâlcu pe Horaţiu Cosma.
"Din 4 miliarde de euro pe PNRR feroviar, undeva la un miliard de euro. Vorbim de cei 400 de milioane pentru trenuri și undeva încă la 600 de milioane de euro care sunt în risc. Restul de 3 miliarde sunt contractate, dar încă niciun leu, niciun euro din PNRR nu a fost încă cheltuit, sunt în proiectare, sunt pe acea magistrală A despre care vorbeam Cluj-Oradea...", a spus Horaţiu Cosma.
"Păi astea sunt de 80 de ani acolo...", a intervenit Val Vâlcu.
"Păi e pe acel model de care vă spuneam în care se rade absolut tot și se reconstruiește de la zero, pe ici pe colo, cu mici schimbări de traseu", a spus Horaţiu Cosma.
"Bun, și dacă reconstruiești și trenul se oprește după 50 de kilometri ca e o trecere la nivel? Nu ai făcut nimic, adică ai cheltuit toți banii aceștia degeaba", a spus Val Vâlcu.
"Da, chiar și pe aceste proiecte sunt păstrate acele treceri la nivel în loc să, dacă tot fac un proiect de la zero, să-l construiască cu acele pasaje, cu acele denivelări și când linia este gata să se meargă cu 160-180 de kilometri pe oră, complet separat de trafic. Nu s-a ținut cont", a adăugat Horaţiu Cosma.
"Deci 3 miliarde sunt risipiți?", a întrebat Val Vâlcu.
"Sunt risipiți în sensul că față de viteza maximă pe care a avut-o linia acum 30 de ani, după această construcție, care probabil și ea va dura ceva ani, vom avea un câștig de 15-20 de minute maximum la 3 ore, ceea ce mulți oameni, care astăzi circulă la 6-7 ore, nu prea vor simți", a spus Horaţiu Cosma.
"Stați un pic, că e o grozăvie să cheltui 3 miliarde pentru 20 de minute, nu pentru înjumătățirea timpului... Adică viteza a crescut de la 80 km/h, în general, că pe vremea lui Ceaușescu era 80-90 la oră, depinde, linie electrificată, cum era... și acum vorbim de 80 km/h, 160 km/h în Occident. Noi reușim să creștem de la 80 km/h la cât?", a întrebat Val Vâlcu.
"La 120 și 130 de km/h, depinde de zonă și cum am spus, cu 3 miliarde de euro, cu o reconstrucție totală, iar în timpul șantierului nu se circulă 3 ore, se circulă 6 ore, trenurile au întârzieri, se circulă pe o linie... Și la final, după toți acești ani vei avea o cale ferată pe care mergi cu 20 de minute mai repede decât cum mergea acum 30 de ani. Deci da, e o risipă", a concluzionat Horaţiu Cosma.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu