Banii pentru mâncare la școală, jucați la barbut. Cinci elevi au fost amendați

Foto cu rol ilustrativ: Pexels
Foto cu rol ilustrativ: Pexels

Jandarmii au amendat cinci elevi care jucau barbut cu banii pentru mâncare de la părinți.

Cinci elevi din Râmnic au fost amendaţi de jandarmi, miercuri, după ce au fost prinşi jucând jocuri de noroc în curtea unui bloc din apropierea unităţii şcolare la care învaţă, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea, conform Agerpres.

"În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 07:30, jandarmii vâlceni au intervenit în cartierul Ostroveni din municipiul Râmnicu Vâlcea unde au surprins cinci tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani, elevi ai unui liceu din apropiere, jucând jocuri de noroc în curtea unui bloc, în timp ce se îndreptau către şcoală. Aceşti tineri, deşi ar fi trebuit să se pregătească pentru orele de şcoală, au ales să îşi petreacă timpul jucând jocuri de noroc cu implicaţii financiare. Norocul nu a fost de partea lor în această dimineaţă, deoarece după ce au predat zarurile jandarmilor, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1.250 de lei", a transmis purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tăcale.

Reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea a precizat că minorii le-au spus jandarmilor că banii jucaţi îi aveau de la părinţi pentru a-şi cumpăra mâncare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel