Banconta aniversară lansată de Banca Națională a României (BNR) la 1 decembrie 2024 a fost desemnată „Cea mai bună bancnotă comemorativă a anului”. Distincția a fost acordată în cadrul competiției organizate de International Bank Note Society (IBNS), filiala din Ucraina, și a adus în prim-plan o creație dedicată marcării a 185 de ani de la nașterea Regelui Carol I.
Concursul, desfășurat la finalul anului 2024, a inclus nominalizări din 12 țări, printre care China, Mexic, Polonia, Thailanda și Ucraina. Bancnota aniversară a BNR a obținut un punctaj remarcabil de 652 de puncte, adjudecându-și astfel primul loc, în urma voturilor exprimate de numismați din 33 de țări.
Pe locurile următoare s-au clasat bancnota comemorativă de 20 de zloți emisă de Polonia, cu 247 de puncte, și cea de 50 de hrivne din Ucraina, care a obținut 233 de puncte.
Tema aleasă de BNR pentru această bancnotă aniversară – celebrarea celor 185 de ani de la nașterea Regelui Carol I – a impresionat juriul internațional prin complexitatea artistică și simbolistica sa. Bancnota, cu valoare nominală de 100 de lei, a fost apreciată nu doar pentru designul său, ci și pentru tehnologiile de securizare avansate și contextul istoric al designului.
Potrivit BNR, bancnota comemorativă cu Regele Carol I are următoarele caracteristici:
Locul I pentru bancnota aniversară "185 de ani de la nașterea Regelui Carol I" la concursul organizat de International Bank Note Society! pic.twitter.com/ikI5IXtssB
— BNR (@bnr_ro) January 14, 2025
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci