Barack Obama alături de soția sa și cele două fiice, au ajuns sâmbătă în Hawaii, pentru tradiționala vacanță de sfârșit de an.
Vineri, Obama, a părăsit Washingtonul. După o escală de trei ore la San Bernardino, în Californica, pentru a se întâlni cu familiile victimelor atentatului de la 2 decembrie, a ajuns pe insula unde s-a născut, scrie Agerpres.
Familia Obama a închiriat din nou o vilă pe malul oceanului la Kailua, situată la o jumătate de oră de drum de locul de naștere al președintelui, Honolulu.
Numeroși colaboratori și jurnaliști l-au însoțit pe Obama. Aceștia vor urmări de la distanță vacanța prezidențială, unde golful și plimbările în familie constituie activitățile principale.
După alegerea sa la Casa Albă, Barack Obama nu s-a abătut de la această tradiție. În 2012, el a fost nevoit să revină câteva zile la Washington pentru a gestiona o criză bugetară cu Congresul. În acest an, parlamentarii și-au încheiat activitatea la timp, vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu