Barack Obama, mesaj EMOȚIONANT pentru Michelle. Fotografii inedite cu cei doi

Barack Obama i-a transmis soției sale un mesaj cu adevărat emoționant, alături de câteva fotografii inedite. 

Cunoscut ca fiind un soț ideal, Barack Obama a postat un mesaj cu adevărat emoționant pentru soția sa, Michelle, cu ocazia zilei sale de naștere, alături de câteva fotografii din intimitate. 

Michelle Obama a împlinit 56 de ani, iar Barack nu s-a putut abține din a postat acest colaj cu mesajul admirat de toată lumea. 

Ce a scris Barack Obama

"În fiecare scenă, tu ești steaua mea, Michelle Obama! La mulți ani, iubito!", a scris fostul președinte american.

Fostul președinte al Statelor Unite a publicat mai multe fotografii în stilul cabinelor fotografice în care apare alături de soția sa. Soții Obama sărbătoresc din nou la câteva zile după ce au celebrat nominalizările la Oscar primite de documentarul "American Factory", o producție realizată de compania lor, Higher Ground, relatează Mediafax.

Michelle Obama, titlul "cea mai admirată femeie"

Michelle Obama a primit titlul "cea mai admirată femeie" din Statele Unite pentru anul 2019, potrivit unui sondaj realizat în luna decembrie, iar cartea publicată în anul 2018, "Becoming", a fost un best-seller absolut.

 
 
 
View this post on Instagram

In every scene, you are my star, @MichelleObama! Happy birthday, baby!

A post shared by Barack Obama (@barackobama) onJan 17, 2020 at 6:11am PST

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel