Un bărbat a fost amendat cu 300 de dolari singaporezi (220 de dolari americani) pentru că a aruncat două elastice pe un drum public din Singapore, a informat luni seara presa locală, citată de dpa.
Fotografii ale unui tichet de amendă emis de Agenţia Naţională pentru Mediu din Singapore (NEA) şi datat 23 mai, au fost postate pe Twitter, în acestea putându-se vedea natura infracţiunii: "Aţi aruncat elastice într-un loc public".
Autenticitatea tichetului a fost ulterior confirmată şi de către NEA, potrivit cotidianului local The Straits Times.
"Responsabilii NEA au observat un om care, mergând spre vehiculul său, a aruncat două elastice, unul după altul, în aer", a indicat agenţia, în replică la întrebările puse de Channel NewsAsia.
"Elasticele au aterizat pe drumul public. Responsabilii noştri l-au informat despre infracţiunea comisă şi i-au dat o amendă", a completat NEA.
În Singapore, aruncatul gunoiului în spaţii nepermise se pedepseşte cu amendă şi efectuarea unor activităţi în folosul comunităţii, cum ar fi curăţarea spaţiilor publice între 3 ore şi 12 ore.
Circa 39.000 de tichete de amendă pentru aruncarea gunoiului în spaţii nepermise au fost emise în 2018, potrivit datelor furnizate de NEA în luna mai.
Vezi și: Singapore vrea să îi pună pe fumători în cabine
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu