Autoritățile din statul american Florida au arestat un bărbat care a amenințat cu moartea candidații republicani pentru alegerile din noiembrie 2024.
Autoritățile din Florida au anunțat vineri arestarea unui bărbat acuzat de postarea unor amenințări cu moartea pe rețelele de socializare împotriva candidatului republican la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie, Donald Trump, a partenerului său de tandem, J.D. Vance, și a familiilor lor, potrivit Agerpres.
Arestarea survine după tentativa de asasinare împotriva lui Trump de sâmbăta trecută, la un miting din Pennsylvania, incident soldat cu un mort și doi răniți grav.
Departamentul de Poliție din Jupiter, un oraș situat la aproximativ 32 de kilometri de reședința lui Trump din Mar-a-Lago, a declarat într-un comunicat de presă că l-a reținut fără incidente pe Michael W. Wiseman, după ce a primit mai multe ponturi de la localnici și de pe internet.
„După investigarea relatărilor și a contului de Facebook al suspectului, detectivii (poliției) au descoperit că Wiseman a proferat mai multe amenințări la adresa lui Trump și a lui Vance (...). Amenințări cu vătămarea fizică au fost, de asemenea, adresate membrilor familiilor Trump și Vance”, potrivit poliției.
Secret Service și procuratura comitatului Palm Beach au asistat la anchetă.
În contextul cursei electorale din SUA, acest incident subliniază tensiunile și riscurile asociate campaniei prezidențiale din 2024. Cu Donald Trump în calitate de candidat republican și J.D. Vance ca partener de tandem, echipa de campanie se confruntă nu doar cu provocări politice, ci și cu amenințări serioase la adresa securității lor. Aceste evenimente reflectă un climat politic polarizat și periculos, în care siguranța candidaților devine o preocupare majoră.
Statele Unite ale Americii au în general o politică îngăduitoare privind cumpărarea armelor de foc, mulți republicani apreciind că dreptul de a deține o astfel de armă în scop de autoapărare este garantat de Constituție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu