Bărbat, arestat preventiv, după ce și-a agresat copiii și soția. Îi obliga pe cei mici să bea și să fumeze | DCNews
Cele mai citite

Bărbat, arestat preventiv, după ce și-a agresat copiii și soția. Îi obliga pe cei mici să bea și să fumeze

Autor: Emanuel Baran
arestat_76805400

Un bărbat din municipiul Iaşi a fost arestat preventiv pentru viol, agresiune sexuală şi rele tratamente aplicate minorilor, după ce în repetate rânduri şi-a violat soţia şi şi-a abuzat cei şapte copii minori.

În luna iulie, pe fondul consumului exagerat de alcool, bărbatul şi-a violat soţia, pe care anterior a ameninţat-o cu un cuţit, iar cel puţin în perioada toamnei anului 2018 până în luna iulie 2019, în repetate rânduri, fără a se putea stabili datele, acesta a întreţinut raporturi sexuale cu soţia sa, pe care o ameninţa sau nu cu un cuţit, în prezenţa celor şapte copii minori, faptele întrunind elementele constitutive a şapte infracţiuni de corupere sexuală.

Și-a obligat copiii să fumeze şi să consume băuturi alcoolice

"Din toamna anului 2018 până în luna iulie 2019, fără a se putea stabili dată exactă a fiecărui act material, deşi era tatăl copiilor şi i-ar fi revenit obligaţia de îngrijire, creştere şi educare, i-a supus unor acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea lor de a-şi exprima voinţa, faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală. (...)

Inculpatul, de la naşterea fiecăruia dintre cei şapte copiii cu vârste cuprinse între 11 ani şi 1 an, dar mai ales din toamna anului 2018 până în luna iulie 2019, în mod repetat, i-a lovit, înjurat, insultat, înfometat, i-a obligat pe rând să fumeze şi să consume băuturi alcoolice, i-a ameninţat cu cuţitul, şi-a exhibat comportamentul sexual aberant, nu le-a asigurat condiţiile de trai necesare şi nici educaţia corespunzătoare, acţiuni care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a fiecăruia dintre copii, faptele întrunind elementele constitutive a şapte infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului", precizează sursa citată.

Inculpatul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se că acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptelor. Cauza a fost investigată împreună cu lucrătorii de poliţie specializaţi în instrumentarea cauzelor cu victime minore din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - IPJ Iaşi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Pe cine ați vota, în locul lui Fritz, la Primăria Timișoarei?
Nicolae Robu
Ovidiu Szime
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close